Autoritatile ruse au dat asigurari ca un nor verde aparut joi deasupra Moscovei, care a provocat ingrijorarea locuitorilor, nu este rezultatul unui accident industrial, ci este doar un fenomen natural.
Specialistii au afirmat ca norul ar fi doar polen acumulat in aer, in timp ce Centrul meteorologic rus a comparat in gluma evenimentul cu un film despre o invazie extraterestra.
"Cresterea rapida a temperaturii in regiunea Moscovei a declansat inflorirea mai multor tipuri de pomi", a explicat Ministerul pentru Situatii de Urgenta intr-un comunicat.
"De aceea, se poate observa aceasta invazie de polen", a afirmat ministerul.
Centrul meteorologic din Rusia a descris la randul sau fenomenul cu umor.
"Astazi, moscovitii se simteau ca eroii unui film catastrofal despre o invazie extraterestra", a scris Centrul pe site-ul sau, evocand de asemenea polenul de la pomi.
Acest nor verde, care a condus la depuneri pe strazi si pe masini si care a provocat anumitor persoane iritatii la nivelul ochilor, nasului si gatului, a fost comentat si pe Internet, unii temandu-se de un accident industrial.
"De ce toate masinile sunt acoperite de ceva verde incepand de dimineata? Este biologic sau chimic? Acum este un nor verde", scria un utilizator de Internet.
Ministerul pentru Situatii de Urgenta a dat asigurari ca nu exista riscuri grave pentru sanatate.
"Pericolul generat de acest polen ii priveste pe alergici si pe astmatici. Pentru ceilalti nu exista decat o neplacere de sezon", a precizat ministerul.
Rusia s-a confruntat in ultimii ani cu numeroase accidente la instalatii militare sau industriale.