x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Viktor Orban pierde și câștigă în referendum

Viktor Orban pierde și câștigă în referendum

de Şerban Mihăilă    |    04 Oct 2016   •   09:54
Viktor Orban pierde și câștigă în referendum
Sursa foto: Vadim Ghirda/AP

Rezultatul referendumului asupra viitorului imigranților din Ungaria a adus atât o înfrângere usturătoare, cât și o victorie empatică pentru același om politic, premierul Viktor Orban. Cu toate că 98% dintre participanții la vot au trântit ușa în fața imigranților trimiși de UE, rata celor prezenți la referendum a fost sub 45 %, procent insuficient pentru ca inițiativa lui Orban să capete forță de lege.

În pofida votului masiv contra cotelor obligatorii de refugiați impuse de UE, referendumul de duminică a fost invalidat de o prezență slabă, de numai 40 la sută, cu mult sub pragul celor 50 de procente necesare pentru ca rezultatul consultării populare să poată fi transpus în practică.

Deși, constituțional, nu a reușit să-și impună inițiativa legislativă, Viktor Orban și-a declarat victoria în referendum, spunând că Bruxellesul trebuie să țină cont de numărul covârșitor al celor ce s-au pronunțat împotriva trimiterii de imigranți pe teritoriul Ungariei. Mai mult, el consideră că rezultatul referendumului îl obligă să forțeze „o schimbare constituțională, pentru a reflecta voința poporului”.

„Bruxelles sau Budapesta, aceasta a fost întrebarea, iar noi am ales Budapesta și am decis că problema imigranților ține de jurisdicția Ungariei”, a afirmat Orban, citat de AFP.

„Uniunea Europeană nu va putea impune Ungariei voința sa”, a spus șeful executivului ungar, care se consideră omul politic al momentului, asumându-și rolul de portavoce a cetățenilor europeni, într-o revoluție purtată de mai mult timp contra centralizării promovate de birocrația de la Bruxelles.

Arogându-și statura de lider al unei Europe populiste și anti-imigrație, cu un culoar ideologic favorabil, din Franța și până în Austria, Orban se declara, sâmbătă, „mândru" că ungurii sunt „primii" din Europa, care se pronunță în legătură cu primirea refugiaților, în lupta împotriva deciziilor „elitei de la Bruxelles".

Din această perspectivă, referendumul ungar a fost o încercare de a crea un precedent istoric, ce ar fi putut să se extindă apoi pe întregul continent, spre disperarea Uniunii Europene.

Lovitură neașteptată pentru guvern

În pofida celei mai agresive și costisitoare campanii proguvernamentale de mobilizare din istoria țării, prezența neașteptat de mică la referendum a dat peste cap planurile lui Orban și i-a slăbit substanțial poziția în negocierile cu Bruxellesul.

Mai mult, absenteismul masiv de la consultarea populară este o puternică lovitură internă pentru un șef de guvern care și-a axat argumentația pe „importanța de interes general” a demersului său politic.

Liderul partidului de extremă dreapta „Jobbik” a cerut, de altfel, demisia premierului conservator, iar reprezentanții opoziției liberale l-au acuzat pe șeful guvernului că a organizat referendumul pentru a distrage atenția de la numeroasele sale eșecuri pe plan intern.

Liderii opoziției au cerut, de asemenea, o anchetă pentru a descoperi suma imensă cheltuită din fondurile de stat pentru campania impresionantă anti-imigrație, lansată înaintea consultării populare. 

„În discursul său, premierul nu a recunoscut realitatea. Cei mai mulți dintre unguri s-au ținut departe de secțiile de vot și, în urma referendumului, a rămas o țară divizată. Pentru a repara asta, e necesară o schimbare la guvernare” - Viktor Szigetvári, lider al partidului „Együt”

×
Subiecte în articol: Viktor Orban ciorba de loboda