x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe VIRAL. Metoda inedită prin care un tânăr îşi invită fata visurilor sale la bal. ''Am vrut ca totul să fie special''

VIRAL. Metoda inedită prin care un tânăr îşi invită fata visurilor sale la bal. ''Am vrut ca totul să fie special''

25 Mar 2013   •   09:13
VIRAL. Metoda inedită prin care un tânăr îşi invită fata visurilor sale la bal. ''Am vrut ca totul să fie special''

Un elev dintr-un liceu din Maryland, Statele Unite, a publicat pe internet un filmuleţ prin care arată cum îşi invită fata visurilor sale la bal.

Bobby Chin spune că el şi Sofia sunt prieteni foarte buni însă tânărul nu a găsit niciodată curajul pentru a o întreba dacă vrea să-i fie iubită. "Este foarte atrăgătoare şi se îmbracă bine. Este cu adevărat frumoasă", spune Bobby.

Aşa că, acesta l-a rugat pe un prieten să-l ajute să îi dedice Sofiei o serenadă. În timpul unei pauze, tânărul a oprit-o pe Sofia pe holul liceului şi a început să-i cânte: "Bună Sofia, te-am întâlnit acum şase luni. Mi-ai făcut nişte cartofi prăjiti. Au fost cei mai buni cartofi prăjiţi pe care i-am mancat în viaţa mea. Ce faci pe 20/4? E data când  are loc balul nostru. Vrei sa mergi cu cineva? Sper că acel cineva să fiu eu. Te rog ajuta-ma să mi se îndeplinească visele".

Tânăra emoţionată a răspuns ''Da'' apoi cei doi s-au îmbrăţişat.

Potrivit New York Daily Mail, după ce Bobby a publicat acest clip pe Facebook, în scurt timp a devenit viral, strângând aproximativ 8.000 de like-uri.




×
Subiecte în articol: viral metoda inedita tanar invitatie bal