x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Virusul Stuxnet ar fi ajuns pe mâna teroriştilor

Virusul Stuxnet ar fi ajuns pe mâna teroriştilor

25 Noi 2010   •   12:48
Virusul Stuxnet ar fi ajuns pe mâna teroriştilor
Oficiali de rang înalt din domeniul securităţii cibernetice au declarat că virusul Stuxnet, primul utilizat vreodată pentru avarierea unor ţinte în lumea reală, ar putea fi utilizat pentru atacarea oricărei ţinte fizice care se bazează pe computere. Lista instalaţiilor vulnerabile este aproape nesfârşită, incluzând uzine electrice, reţele de distribuţie de alimente, spitale, sisteme de semaforizare şi chiar baraje.

"Avem dovezi solide că virusul se află pe mâna băieţilor răi, nu putem spune mai mult de-atât, dar aceste persoane sunt extrem de motivate, beneficiază de înaltă pregătire şi au mulţi bani în spatele lor. Şi-au dat seama că un astfel de virus ar putea fi o unealtă devastatoare", a declarat un oficial de rang înalt în domeniul securităţii IT.

Cu virusul Stuxnet, "poţi opri sistemul 999 al poliţiei, poţi opri sisteme şi echipamentele unui spital. Poţi opri uzine electrice, reţeaua de transport din Marea Britanie", a declarat Will Gilpin, consultant în securitate IT, în cadrul Guvernului britanic.

Atacul cu virusul Stuxnet asupra instalaţiei nucleare de la Bushehr, în Iran, ar fi fost orchestrat de o ţară, potrivit Sky News, citat de Mediafax. Acum, experţii averizează că Occidentul este extrem de vulnerabil unor atacuri similare, din partea unor grupări criminale care caută să obţină bani prin şantaj sau din partea unor grupări teroriste. "Pot opri sisteme de electricitate, baraje energetice, aproape orice proces industrial sofisticat, care necesită un program de control. Practic, este vorba despre orice", a declarat Stewart Baker, un fost asistent al secretarului Departamentului american pentru Securitate Internă.

În ultimii ani, s-a înregistrat o intensificare a atacurilor cibernetice. La 8 aprilie, 15 la sută din totalitatea traficului pe Internet a fost direcţionat spre China timp de 18 minute, într-un incident misterios, în care autorităţile chineze susţin că nu sunt implicate. Site-ul Marinei Regale britanice a fost închis, la 5 noiembrie, aparent de un hacker român. Guvernul britanic a declarat, în octombrie, că războiul cibernetic este principala ameninţare la adresa securităţii naţionale.

Experţii afirmă că este necesar un efort mai coordonat pentru lupta contra atacurilor, în cadrul Agenţiei de Comandă Cibernetică, creată în Statele Unite, anul acesta.

×
Subiecte în articol: IT stuxnet