x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Xi Jinping, tur de forță în lumea arabă. China iese din izolarea diplomatică

Xi Jinping, tur de forță în lumea arabă. China iese din izolarea diplomatică

de Redacția Jurnalul    |    10 Dec 2022   •   08:20
Xi Jinping, tur de forță în lumea arabă. China iese din izolarea diplomatică
Sursa foto: Hepta

Vizita preşedintelui Chinei, Xi Jinping, în Arabia Saudită evidenţiază noile ambiţii ale Beijingului în competiţia cu Washingtonul, după ani în care liderul chinez a stat în izolare diplomatică, pe fondul preocupărilor privind pandemia, comentează cotidianul The New York Times.

Xi Jinping s-a întâlnit cu regele Arabiei Saudite, precum şi cu liderii Egiptului, Tunisiei, Kuwaitului şi Iordaniei. S-a angajat că extindă porturile de la Marea Roşie, să investească în sectorul petrochimic şi să favorizeze turismul.

"După ani în care a îndepărtat alte ţări prin stilul abraziv de diplomaţie al Ministerului de Externe de la Beijing şi după ce s-a retras în semi-izolare cea mai mare parte a pandemiei, liderul chinez, Xi Jinping, revine pe scena globală pentru a repara poziţia Chinei şi a recupera distanţa faţă de Statele Unite, în condiţiile în care Beijingul consideră că Washingtonul a ieşit din criza pandemiei mai puternic decât se aştepta. Arabia Saudită este cea mai recentă deplasare în cadrul eforturilor diplomatice ale lui Xi Jinping, după o uşoară relansare a relaţiilor cu preşedintele Joe Biden luna trecută în Indonezia, ceea ce le-a permis ambelor ţări să iasă din spirala deteriorării relaţiilor. Liderul chinez s-a întâlnit cu cel puţin 29 de şefi de stat de când a ieşit din pandemie în septembrie", notează editorialistul David Pierson, într-un articol publicat în cotidianul The New York Times.

Xi Jinping s-a întâlnit şi cu premierul Australiei, Anthony Albanese, precum şi cu Olaf Scholz, cancelarul Germaniei, în eforturile de consolidare a parteneriatelor economice importante. "Xi Jinping interacţionează în mod deliberat cu aliaţii Statelor Unite, întâlnindu-se cu lideri ai democraţiilor occidentale, de la Germania la Japonia. Xi demonstrează că Statele Unite nu sunt singura miză", afirmă Danny Russel, fost asistent al secretarului de Stat american, în prezent preşedintele Institutului privind Politicile în Asia (ASPI).

Întâlnirile au şi o valoare politică internă pentru Xi Jinping, în scopul distragerii atenţiei de la efectele politicii de toleranţă zero faţă de Covid şi prezentându-se drept un lider care promovează interesele Chinei. "Summitul din zona Golfului le permite organismelor de propagandă să îşi îndrepte atenţia spre ceva pozitiv: spiritul de lider al lui Xi Jinping", explică analistul Willy Lam, de la Fundaţia Jamestown.

"Noile acţiuni diplomatice intervin după ani în care Xi Jinping s-a concentrat pe politicile interne, fiind preocupat de atenuarea efectelor pandemiei şi de consolidarea susţinerii pentru obţinerea celui de-al treilea mandat. Restricţiile antiepidemice dure care au blocat milioane de oameni în case perioade lungi şi aproape că au oprit călătoriile internaţionale au amplificat izolarea Chinei într-un moment în care lumea devenea mai puţin încrezătoare în Beijing şi în contextul formării unor blocuri geopolitice pe criterii de securitate şi tehnologie, generând comparaţii cu Războiul Rece. În schimb, Statele Unite au ieşit din pandemie având relaţii mai puternice cu Japonia, Coreea de Sud, cu statul Filipine şi cu Europa, consolidând şi parteneriatele de securitate regionale cu India, Australia şi Marea Britanie. În acelaşi timp, Rusia, unul dintre cei mai apropiaţi aliaţi strategici ai Chinei, este din ce în ce mai izolată", subliniază editorialistul NYT.

Xi Jinping vrea să stabilizeze relaţiile cu Statele Unite, afectate grav de vizita efectuată în Taiwan de preşedintele Camerei Reprezentanţilor, Nancy Pelosi, şi de hotărârea Washingtonului de interzicere a exporturilor americane de tehnologie pentru semiconductori în China.

Dar vizita lui Xi Jinping în Arabia Saudită intervine şi pe fondul deteriorării relaţiilor dintre Washington şi Riyad, din cauza asasinării în 2018 a jurnalistului Jamal Khashoggi şi, mai recent, din cauza deciziei grupului OPEC+ de reducere a volumului producţiei de petrol.

"În contextul tendinţei de retragere a Statelor Unite şi cu Rusia prinsă în criza din Ucraina, China poate juca un rol constructiv în transformarea oridinii regionale a Orientului Mijlociu", apreciază Cui Shoujun, profesor la Facultatea de Studii Internaţionale a Universităţii Renmin din Beijing.

Competiţia pentru dezvoltarea relaţiilor cu naţiuni din zona Golfului Persic ar putea deveni mai acerbă, iar Statele Unite şi aliaţii SUA au poziţii din ce în ce mai dure faţă de China. Premierul britanic, Rishi Sunak, a declarat că "era de aur" a relaţiilor cu Beijingul s-a încheiat, iar Canada a catalogat China drept "o putere mondială din ce în ce mai perturbatoare".

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: xi jinping lumea arabă competiție SUA