x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Zeci de pinguini acoperiţi de petrol, eşuaţi pe coastele statului Uruguay

Zeci de pinguini acoperiţi de petrol, eşuaţi pe coastele statului Uruguay

23 Iul 2010   •   00:00
Zeci de pinguini acoperiţi de petrol, eşuaţi pe coastele statului Uruguay

În ultimele săptămâni, zeci de pinguini, acoperiţi de petrol, au eşuat pe coastele statului Uruguay, probabil din cauza unor deversări de carburant în larg, au anunţat ONG-uri ecologiste locale, care apreciază că alţi aproximativ o sută au murit înainte de a putea fi salvaţi.



În timpul iernii australe, pinguinii ajung în zona coastei uruguayene în timpul migraţiei din sudul Argentinei către Brazilia.

Societatea pentru conservarea biodiversităţii din Departamentul Maldonado (Socobioma) a înregistrat 60 de animale acoperite de petrol, iar organizaţia neguvernamentală SOS Salvarea faunei marine a numărat 25, dar unul dintre membrii acesteia din urmă, Richard Tesore, crede că peste 200 au eşuat pe coastele uruguayene.

"Au început să apară pe plaje la mijlocul lunii iunie, dar numărul lor a început să crească de la începutul lunii iulie. Toţi aveau peste 80 la sută din corp acoperit cu petrol", a declarat Lourdes Casas, veterinar din Socobioma. "Cred că au murit peste 300-400, deoarece problema este că nu dispunem de mijloacele pentru a merge să-i recuperăm şi, dacă nu îi salvăm imediat ce ajung pe plajă, riscă să moară de frig", a adăugat ea.

Petele de hidrocarburi afectează temperatura corporală a pinguinilor, care se apropie de plajă în căutare de căldură şi mor de hipotermie, dacă nu sunt salvaţi imediat.

Potrivit lui Richard Tesore, care lucrează de 18 ani în zonă, animalele sunt afectate de carburantul eliberat de nave în apă.

Luni, Institutul brazilian al mediului şi resurselor naturale (IBAMA) anunţase că a descoperit 530 de pinguini, cinci delfini, aproximativ 30 de broaşte ţestoase şi zeci de păsări sau animale marine moarte pe coastele statului Sao Paulo. Institutul menţionase atunci o posibilă problemă de malnutriţie.

×
Subiecte în articol: externe