x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Justitie 13 percheziții într-un dosar de înșelăciune și fals în înscrisuri sub semnătură privată

13 percheziții într-un dosar de înșelăciune și fals în înscrisuri sub semnătură privată

de Redacția Jurnalul    |    23 Ian 2025   •   10:18
13 percheziții într-un dosar de înșelăciune și fals în înscrisuri sub semnătură privată

13 percheziții domiciliare au fost efectuate miercuri în județele Constanța, Tulcea și Olt, în cadrul unui dosar penal privind patru infracțiuni de înșelăciune și nouă infracțiuni de fals în înscrisuri sub semnătură privată. Prejudiciul total este estimat la aproximativ 960.000 de lei.

Acțiunea a fost coordonată de polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economico-Financiare Constanța, sub supravegherea procurorului de caz de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanța.

Din cercetări a reieșit că patru bărbați, proprietari ai unor ansambluri auto de tip cap tractor și remorcă, au utilizat o societate comercială paravan pentru a înșela cinci agenți economici furnizori de fier-beton.

În luna noiembrie 2024, folosind documente falsificate, aceștia au contractat 11 transporturi de mărfuri pe rute naționale și internaționale (România-Bulgaria și Bulgaria-România). În realitate, mărfurile au fost însușite și comercializate ulterior de suspecți.

Prejudiciul total este estimat la aproximativ 960.000 de lei. În timpul perchezițiilor, au fost ridicate documente financiar-contabile, telefoane mobile, unități de calculator, medii de stocare și o sumă de aproximativ 45.000 de lei.

Totodată, pentru recuperarea prejudiciului, au fost indisponibilizate două vehicule de tip cap tractor, un autoturism, două terenuri, două apartamente și o casă din județul Constanța.

Cei patru bărbați au fost reținuți pentru 24 de ore și se află în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Constanța. Aceștia vor fi prezentați procurorului de caz cu propunere legală.

La operațiune au participat polițiști din cadrul Serviciului de Investigații Criminale, Serviciului Criminalistic, luptători ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale, precum și polițiști din inspectoratele de poliție județene Tulcea și Olt, cu sprijinul jandarmilor Grupării Mobile de Jandarmi Tomis Constanța.

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: inselaciune fals dosar perchezitii