x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Justitie ALERTĂ - Cristian Anastasescu, administratorul ASESOFT, a fost reținut deprocurorii DNA, într-un nou dosar al lui Sebastian Ghiță

ALERTĂ - Cristian Anastasescu, administratorul ASESOFT, a fost reținut deprocurorii DNA, într-un nou dosar al lui Sebastian Ghiță

27 Feb 2017   •   20:07
ALERTĂ - Cristian Anastasescu, administratorul ASESOFT, a fost reținut deprocurorii DNA, într-un nou dosar al lui Sebastian Ghiță

Cristian Anastasescu, administratorul ASESOFT și cumnatul lui Sebastian Ghiță, a fost reținut deprocurorii DNA.

Cumnatul lui Sebastian Ghiţă, Cristian Anastasescu, şi omul de afaceri Bogdan Padiu au fost reţinuţi, luni seară, de procurorii DNA Ploieşti, după mai multe ore de la aducerea acestora cu mandat la sediul Parchetului. 

Fostul deputat Sebastian Ghită este vizat într-un nou dosar al DNA Ploieşti, surse judiciare declarând că mita în acest dosar depăşeşte suma de 50 milioane de euro. 

Sursele citate au precizat că Ghiţă ar fi cerut peste 50 milioane de euro de la firme controlate de el, banii fiind daţi unor miniştri sau funcţionari pentru ca aceştia din urmă să atribuie contracte societăţilor controlate de Ghiţă. 

Procurorii DNA fac cercetări în acest dosar sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de trafic de influenţă, spălare de bani şi constituire de grup infracţional organizat, au precizat sursele menţionate. 

Surse judiciare au declarat că în dosar este vorba despre acţiunile de trafic de influenţă, spălare de bani şi constituire de grup infracţional organizat. 

Sursele citate au precizat că mita ar fi fost dată unor miniştri sau funcţionari pentru atribuirea de contracte societăţilor controlate de Sebastian Ghiţă.

Știre în curs de actualizare.

×
Subiecte în articol: asesoft