x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Justitie Anunț oficial DIICOT despre reconstituirea în cazul Caracal

Anunț oficial DIICOT despre reconstituirea în cazul Caracal

17 Sep 2019   •   20:29
Anunț oficial DIICOT despre reconstituirea în cazul Caracal
Sursa foto: Captura Antena 3

DIICOT vine cu informaţii oficiale referitoare la reconstituirea în cazul Caracal. 

„În zilele de 16 şi 17.09.2019, procurorii DIICOT - Structura Centrală împreună cu ofițeri de poliție judiciară delegați în cauză, pe baza materialului probator administrat până în prezent, au procedat la reconstituirea parțială a activităților ce reprezintă elementul material al infracțiunilor cercetate în cauza denumită generic “Caracal”.

Activitățile întreprinse au vizat indicarea de către inculpatul Dincă Gheorghe a principalelor momente sub aspectul racolării, răpirii, adăpostirii, violării și uciderii celor două victime, precum și modalitatea și mijloacele comiterii infracțiunii de profanare de cadavre, în raport de aceleași două victime.

În paralel cu aceste activități au fost efectuate audieri de martori la sediul Poliției Municipiului Caracal și s-a formulat propunere de prelungire a măsurii arestului preventiv față de inculpatul Dincă Gheorghe, pentru o perioadă de 30 de zile, către Tribunalul Olt”, potrivit unui comunicat de presă emis de DIICOT.

×
Subiecte în articol: DIICOT