x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Justitie Ca în filme! Autorul unei crime, identificat după 23 de ani

Ca în filme! Autorul unei crime, identificat după 23 de ani

de Redacția Jurnalul    |    11 Sep 2025   •   12:15
Ca în filme! Autorul unei crime, identificat după 23 de ani

Un bărbat aflat în închisoare pentru omor și tâlhărie a fost identificat ca fiind autorul unei alte crime produse în 2002, a anunțat Parchetul de pe lângă Tribunalul Buzău.

Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Buzău au dispus trimiterea în judecată a inculpatului M.G., aflat în executarea unei pedepse privative de libertate dispuse în altă cauză, pentru omor deosebit de grav.

Acesta este acuzat că în noaptea de 23 spre 24 ianuarie 2002, însoţit de concubina acestuia de la acea vreme, a intrat în casa victimei M.A. în vârstă de 81 ani din comuna Smeeni, sat Smeeni, judeţul Buzău.

Când a fost surprins de victimă, acesta a lovit-o în mod repetat cu un topor în zona capului, umărului, toracelui şi mâinii stângi. Victima a murit în urma leziunilor suferite.

Apoi, bărbatul a furat mai multe bunuri aparţinând victimei, pe care le-a depozitat într-o geantă de voiaj pe care o avea asupra lui.

Inculpatul se află încarcerat, în executarea unei alte pedepse de 25 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunilor de omor deosebit de grav şi tâlhărie (fapte săvârşite pe 22 septembrie 2002), pedeapsă din care mai are de executat aproximativ 2 ani de închisoare.

În timp ce era încarcerat, inculpatul a fost condamnat în anul 2011 pentru comiterea infracţiunii de ultraj, asupra unui lucrător de penitenciar.

„Cauza figura din anul 2002 în evidenţa cauzelor cu autori necunoscuţi, astfel că au fost efectuate cercetări complexe (audieri/reaudieri de martori, măsuri speciale de supraveghere, verificări în cadrul mai multor penitenciare din ţară), fiind obţinute probe care au condus la identificarea autorului şi trimiterea acestuia în judecată”, arată Parchetul de pe lângă Tribunalul Buzău.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: buzău criminal talharie