x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Justitie Avocat: Ordonanțele sunt în vigoare, ele pot produce în continuare sancțiuni

Avocat: Ordonanțele sunt în vigoare, ele pot produce în continuare sancțiuni

07 Mai 2020   •   16:02
Avocat: Ordonanțele sunt în vigoare, ele pot produce în continuare sancțiuni

Avocatul Cristian Ene spune, după decizia CCR prin care amenzile din perioada stării de urgență au fost declarate neconstituționale, că ordonanțele sunt în vigoare și ele pot produce în continuare sanțiuni.

„Ordonanţele sunt în vigoare, ele pot produce în continuare sancţiuni. Nici vorbă la acest moment să nu aplici acea ordonanţă. Nu există o terminologie generală să spună că, după apariţia deciziei CCR, toate amenzile date în perioada stării de urgenţă sunt neplătibile. Dacă statul va înţelege să ierte contravenienţii, poate emite o lege de amnistie fiscală, lege ce poate fi atacată la CCR”, a declarat, pentru MEDIAFAX, avocatul Cristian Ene.

Cei amendaţi până în prezent au opţiunea de a face plângere sau nu la instanţă.

„Dacă ei aleg să nu facă plângere împotriva procesului verbal de sancţionare a lor, procesul verbal devine titlu executoriu şi suma menţionată în procesul verbal se consideră datorie către stat, va începe a fi executată”, spune specialistul.

Cristian Ene continuă explicaţiile: „Doar judecătorul poate dispune anularea, pentru nelegalitate sau netemeinicie. Judecătorul poate diminua amenda sau aplica un avertisment”.

Premierul Ludovic Orban a criticat decizia CCR de miercuri privind neconstituţionalitatea amenzilor date ca urmare a nerespectării stării de urgenţă.

„Această decizie a CCR este o invitație pentru fiecare cetățean la nerespectarea legii, un îndemn la un comportament incorect față de societate și față de semeni”, a spus premierul.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: ordonante militare ccr sanctiuni amenzi