Sesizarea este legitimată constituţional de dispoziţiile art. 146 lit. a) din Constituţia României şi de prevederile art. 15 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, care prevăd dreptul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie de a sesiza Curtea Constituţională pentru controlul constituţionalităţii legilor înainte de promulgare, informează Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
În sinteză considerentele hotărârii nr. 4/2025 a Secțiilor Unite au avut în vedere următoarele aspecte de neconstituționalitate:
1. Încălcarea dreptului la proprietate privată, garantat de dispozițiile art. 44 din Constituție, a principiului proporționalității prevăzut de art. 53 din Constituție şi a principiului egalităţii în drepturi prevăzut de art. 16 alin. (2) din Constituţie.
2. Încălcarea principiului legalităţii, al securității raporturilor juridice şi al încrederii legitime, prevăzute de art. 1 alin. (3) și (5) din Constituţie.
Știre inițială: Judecătorii Instanței Supreme au decis să sesizeze Curtea Constituțională în legătură cu Legea privind plata pensiilor private, care aduce modificări legate de plata pensiilor din Pilonul 2 și Pilonul 3.
Parlamentul a adoptat legea de plată a pensiilor private din România, la 17 ani de la înființarea sistemului, scrie gandul.ro.
Concret, aceasta reglementează modul în care românii își vor putea retrage banii din pensia privată Pilon 2 și pensia facultativă Pilon 3.
Astfel, românii ar putea retrage doar 30% din suma acumulată, iar restul sumei va fi eșalonată la plată cel puțin 8 ani.
(sursa: Mediafax)


