x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Justitie Cristian Borcea, audiat la DIICOT

Cristian Borcea, audiat la DIICOT

29 Feb 2016   •   10:11
Cristian Borcea, audiat la DIICOT

Cristian Borcea, fost preşedinte executiv al clubului de fotbal Dinamo, a fost adus luni dimineaţa la sediul DIICOT, pentru a fi audiat, în calitate de martor, în dosarul legat de deturnarea unor bani primiţi de FRF de la FIFA pentru construirea bazei sportive de la Buftea.

Cristian Borcea se află închis la Penitenciarul Jilava, unde execută o condamnare de 6 ani şi 4 luni închisoare primită în dosarul transferurilor din fotbal.

De asemenea, la sediul DIICOT, a fost adus şi Vasile Avram, fost preşedinte al Comisiei Centrale a Arbitrilor. Avram este şi el în închisoare, după ce a fost condamnat, în aprilie 2015, la 3 ani de închisoare în dosarul "Mită în elicopter".

Până în prezent, mai mulţi oameni din lumea fotbalului au fost audiaţi în calitate de martori în acest dosar, printre care Dumitru Costin, fost preşedinte al Asociaţiei Fotbaliştilor Amatori şi Nonamatori; Ştefan Stana, reprezentantul cluburilor de Liga a 2-a în Comitetul Executiv al Federaţiei Române de Fotbal; fostul preşedinte al Ligii Profesioniste de Fotbal Dumitru Dragomir; Marian Rusen, preşedintele clubului Juventus Colentina; Patriţiu Abrudan, fost arbitru FIFA şi fost vicepreşedinte al Comisiei Centrale a Arbitrilor (CCA); Iuliu Mureşan, preşedintele clubului CFR Cluj; Cornel Şfaiţer, preşedintele clubului FC Botoşani.

Procurorii susţin că, în perioada 2010 - 2012, s-a constituit un grup infracţional organizat, prin care s-a urmărit însuşirea sumei de peste un milion de dolari, bani proveniţi din finanţarea FRF de către FIFA, care au fost supuşi unui proces de reciclare, fiind efectuate transferuri succesive prin conturile mai multor persoane juridice şi fizice. Infracţiunile vizate de acest dosar sunt de constituire a unui grup infracţional organizat, delapidare şi spălare de bani.  

×
Subiecte în articol: cristian borcea