Institutul Național al Magistraturii va fi condus pentru o perioadă de trei ani de Cristina Rotaru Radu, judecător la ÎCCJ. CSM a decis în ședința de plen din 28 februarie, în urma unei evaluări concurențiale, să o numească pe Rotaru în fruntea instituției care pregătește magistrați. Postul era vacant din septembrie 2016 prin eliberarea din funcție a doamnei Octavia Matei Spinei, care și-a depus și cererea de pensionare din magistratură.
Cristina Rotaru, doctor în Drept, este profesor universitar la Universitatea București, absolvită în 1995, în aceeași serie cu Victor Ponta, Dan Șova și Remus Borza. Ca judecător, a parcurs ierarhia până la Înalta Curte, unde a fost admisă din 2010. S-a remarcat rapid la Instanța Supremă cu opinia separată asumată în procesul Trofeul Calității, în care s-a pronunțat pentru achitarea lui Adrian Năstase prin lipsa de probe.
Pentru postul de director al INM s-au înscris trei candidați: judecătoarea Elisabeta Roșu, de la Curtea de Apel București, Cristina Rotaru Radu și Horațius Dumbravă, judecător la CA Tg.Mureș, fost membru CSM. La interviul pentru susținerea proiectului managerial, proba decisivă de departajare a candidaților, s-au prezentat Dumbravă și Rotaru.
Dumbravă are o consolare: l-a învins pe Vasilică Dănileț în evaluarea pentru obținerea postului de formator la INM la cursul de Etică. Vasilică se lasă greu dus la postul de bază de la CA Cluj după terminarea mandatului din CSM, făcând figurație pe la tribunele de propagandă ale sistemului care îl folosesc pe post de trompetă competentă.
Cristina Rotaru, noul director al INM, a avut curajul deciziei separate în procesul politic Trofeul Calității