x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Justitie Curtea Constituţională va discuta joi rezultatul referendumului pentru redefinirea familiei

Curtea Constituţională va discuta joi rezultatul referendumului pentru redefinirea familiei

16 Oct 2018   •   15:04
Curtea Constituţională va discuta joi rezultatul referendumului pentru redefinirea familiei

Curtea Constituţională a României discută joi rezultatul referendumului pentru redefinirea familiei, organizat în 6 şi 7 octombrie, au declarat surse din CCR. 

Pe de altă parte, CCR discută în şedinţa de miercuri trei contestaţii privind respectarea procedurii de organizare şi desfăşurare a referendumului. 

Contestaţiile au fost depuse de avocatul Sever Alexandru Sbârnă, care reprezintă şi Platforma civică "Împreună". 

La referendumul pentru redefinirea familiei au votat 21,10% dintre alegători, potrivit datelor anunţate, pe 8 octombrie, de Biroul Electoral Central (BEC). 

Potrivit Legii 3/2000, pentru ca referendumul să fie valabil, era necesară o prezenţă la urne a cel puţin 30% dintre persoanele înscrise pe listele electorale permanente. 

Numărul persoanelor înscrise în lista pentru referendumul de revizuire a Constituţiei, organizat în 6 şi 7 octombrie, a fost de 18.279.011. 

S-au prezentat la urne 3.857.308 de alegători, reprezentând 21,10% din numărul persoanelor înscrise pe liste. 

Voturi valabil exprimate la răspunsul 'DA' au fost 3.531.732, reprezentând 91,56% din numărul participanţilor, voturi valabil exprimate la răspunsul 'NU' - 249.412, adică 6,47%, iar voturi nule - 76.111, respectiv 1,97%. http://www.agerpres.ro

×
Subiecte în articol: Curtea Constitutionala