x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Justitie Elena Udrea a scăpat de condamnarea în dosarul Hidroelectrica. Faptele s-au prescris, dar mai are de plătit este trei milioane de euro

Elena Udrea a scăpat de condamnarea în dosarul Hidroelectrica. Faptele s-au prescris, dar mai are de plătit este trei milioane de euro

de Redacția Jurnalul    |    04 Iun 2024   •   19:59
Elena Udrea a scăpat de condamnarea în dosarul Hidroelectrica. Faptele s-au prescris, dar mai are de plătit este trei milioane de euro

Elena Udrea a scăpat de condamnarea în dosarul Hidroelectrica. Prescrierea faptelor în acest dosar a fost constatată încă de la judecarea dosarului pe fond la Curtea de Apel Bucureşti, în aprilie 2023. Fostul ministrul va trebui să plătească însă peste trei milioane de euro.

Magistrații de la Înalta Curte de Casație și Justiție au dispus astăzi definitiv încetarea procesului penal împotriva Elenei Udrea în dosarul Hidroelectrica în care aceasta este acuzată de trafic de influență și spălare a banilor. 

În momentul de față, Elena Udrea se află la Penitenciarul Târgșor unde execută o pedeapsă de șase ani primită în dosarul Gala Bute. 

La data de 14 aprilie 2023, Secția Penală a Curții de Apel București, care a analizat pe fond acuzațiile aduse de DNA în acest dosar, a emis Sentința Penală nr. 66/F/2023, prin care, în temeiul articolului 396 alineatele 1 și 6, raportat la articolul 16 alineat 1 litera „f” din Codul de procedură penală, care prevede că „instanța hotărăște încetarea procesului penal în cauzele în care a intervenit prescripția răspunderii penale”, a hotărât că încetează procesul penal față de Elena Gabriela Udrea, cu privire la săvârșirea infracțiunilor de trafic de influență și spălare de bani, ca efect al împlinirii termenului de prescripție generală a răspunderii penale.

Cu toate acestea, magistrații Curții de Apel București nu au găsit-o pe Udrea nevinovată, dovadă și faptul că, prin aceeași sentință, au dispus confiscarea specială de la fostul ministru al Dezvoltării Regionale și Turismului a sumelor de 2.500.000 de euro, respectiv de 900.000 de euro, menținând, totodată, măsura asigurătorie a popririi luată de DNA în data de 15 februarie 2016, precum și măsura sechestrului asigurător dispusă la data de 1 octombrie 2018 a Curții de Apel București, în vederea executării măsurii de siguranță a confiscării speciale.

Dosar trimis de două ori în instanță

În 20 noiembrie 2017, procurorii Direcției Naționale Anticorupție i-au trimis în judecată pe Elena Udrea și pe Dan Andronic, reținând în rechizitoriul întocmit la acel moment faptul că, în anul 2011, Elena Gabriela Udrea ar fi acceptat propunerea făcută de omul de afaceri Bogdan Buzăianu, prin intermediari, de a primi suma de 5 milioane de dolari SUA pentru a-și exercita influența asupra factorilor de decizie din cadrul Ministerului Economiei și a celor din cadrul companiei de stat Hidroelectrica SA în vederea menținerii, în condițiile deja negociate (este vorba despre preț și despre cantitatea energiei furnizate), a contractelor pe care firma omului de afaceri le încheiase cu Hidroelectrica.

Procurorii arată că, din suma promisă, Elena Udrea ar fi primit, în luna noiembrie a anului 2011, prin intermediari, 3,8 milioane de dolari, dar și o creanță de 900.000 de euro. Această creanță reprezenta o sumă pe care o companie ar fi primit-o cu titlu de împrumut de la o firmă a lui Bogdan Buzăianu și care era garantată cu părțile sociale ale societății care edita, la acel moment, cotidianul „Evenimentul Zilei”. DNA susține că pentru a ascunde faptul că era beneficiara reală a creanței de 900.000 de euro, Elena Udrea ar fi preluat această creanță prin intermediul unei companii controlate de Dan Andronic. Acesta din urmă ar fi făcut afirmații nereale cu privire la acest aspect în fața procurorilor.

Interesant este și faptul că acest dosar a fost retrimis în judecată de DNA, în data de 24 iunie 2019, pentru că, în 11 februarie 2019, Înalta Curte de Casație și Justiție a anulat și îndepărtat mai multe probe ale procurorilor.

×