x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Justitie Fostul şef al Poliţiei Locale Vaslui, Laurenţiu Turbatu, condamnat la închisoare cu executare

Fostul şef al Poliţiei Locale Vaslui, Laurenţiu Turbatu, condamnat la închisoare cu executare

17 Mar 2017   •   08:47
Fostul şef al Poliţiei Locale Vaslui, Laurenţiu Turbatu, condamnat la închisoare cu executare
Sursa foto: Creatas/Getty Images/Creatas RF

Magistraţii de la Curtea de Apel Iaşi l-au condamnat la patru ani de închisoare cu executare pe fostul şef al Poliţiei Locale Vaslui, Laurenţiu Turbatu, acuzat de delapidare, fals intelectual, instigare la fals şi uz de fals.

Pedeapsa este una definitivă, potrivit portalului instanţei ieşene.

Turbatu fusese condamnat iniţial de magistraţii vasluieni la cinci ani de închisoare şi plata unei amenzi penale de 200.000 lei.

El a fost acuzat că a iniţiat şi constituit un grup infracţional format din mai mulţi agenţi din cadrul instituţiei, având ca activitate infracţională întocmirea de documente financiar-contabile false, în vederea decontării contravalorii de carburant auto, încasată de către liderul grupului.

"Expertiza contabilă a scos la iveală că între consumul de combustibil înregistrat în foile de parcurs şi cel calculat conform kilometrajului înregistrat la bordul mijloacelor auto este o diferenţă de 53.802,32 litri. Pentru efectuarea calculului au fost stabilite preţurile medii ale carburantului practicate de furnizori în perioada supusă expertizei", au arătat, în rechizitoriu, procurorii vasluieni.

În 2011, DNA Iaşi a declinat cauza către Parchetul de pe lângă Judecătoria Vaslui pentru continuarea cercetărilor.

Prejudiciul cauzat Poliţiei Locale Vaslui este de peste 200.000 de lei. Pe bunurile lui Turbatu a fost deja instituit sechestru asiguratoriu. Laurenţiu Turbatu a deţinut funcţia de şef al Poliţiei Locale Vaslui timp de 12 ani, după care a fost angajat în cadrul Consiliului Judeţean Vaslui. www.agerpres.ro

×