Potrivit Brigăzii Rutiere a Capitalei, în 23 octombrie, polițiștii au fost sesizați cu privire la producerea unui accident de circulație în apropierea intersecției Drumul Taberei cu Strada Brașov, în care au fost implicate două mașini.
Un șofer ar fi pierdut controlul direcției, a pătruns pe sensul opus de circulație, și a intrat în coliziune cu un autovehicul, condus de un bărbat de 61 de ani.
În urma accidentului, a rezultat rănirea șoferului de 61 de ani, care a fost transportat la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale. Acesta a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul indicat fiind “zero”.
După producerea accidentului, șoferul celei de-a doua mașini a părăsit locul accidentului, fără încuviințarea poliției.
În urma cercetărilor făcute, acesta a fost identificat, fiind vorba despre un tânăr în vârstă de 19 ani.
Polițiștii rutieri au constatat că acesta nu are permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule și că se află în stare de recidivă pentru tâlhărie.
În baza probatoriului administrat, luni, tânărul a fost reținut, pentru vătămare corporală din culpă, conducerea unui vehicul fără permis de conducere și părăsirea locului accidentului. El va fi prezentat marți magistraților cu propunere pentru o măsură preventivă superioară.
(sursa: Mediafax)