Rechizitoriul DNA de trimitere în judecată a Olguței Vasilescu, primarul Craiovei, nu cuprinde mari dezvăluiri. Plata concertului ,,electoral” de la Craiova ,,desecretizează” tariful pentru care cântă Bregovici în România. Aflăm și informații din culisele pregătirilor pentru Festivalul Internațional de Teatru Shakespeare.
Partea ,,culturală” a investigației formează un capitol interesant mai mult pentru impresarii din showbiz. Aspectele financiare suspectate de acte de corupție ale acțiunilor electorale din 2012 pentru Primăria Craiovei sunt minore, iar sumele vehiculate, cu mult mai mici decât neregulile descoperite recent de Autoritatea Electorală la Traian Băsescu și Monica Macovei.
Din rechizitoriul procuroarei anticorupție Claudia Roșu și avizat de șeful ei, Dănuț Voluntaru, nu prea poți să înțelegi cum poate un concert să fie mită electorală, iar vopsirea unor fațade de blocuri folos necuvenit în cârca primarului. Incapacitatea de a fi convingători a acuzatorilor este accentuată de anonimizarea tuturor persoanelor care susțin scenariul scris de DNA. Operațiunea de secretizarea a denunțătorilor Olguței Vasilescu are o fisură pe care am exploatat-o jurnalistic. Elementul care dezleagă șarada este cuvântul ,,PASAJ”.
Denunţătorul avea contractul pentru construirea unui pasaj prin centrul Craiovei. El este Liviu Cioană, patronul firmei MITLIV Exim srl, care, în asociere cu SC Habau Construcții, a efectuat lucrarea. Cioană era în 2014 strâns cu ușa de procurorii DIICOT într-o anchetă de evaziune fiscală în care sunt implicate firme și persoane deja condamnate. Lanțul evaziunii cuprinde și compania Ambient din Sibiu, al cărei patron este Ion Ciolan.
Soții Ciolan fac parte din cercul zero de prieteni ai președintelui Iohannis, fost primar de Sibiu. Habau, firma asociată cu Cioană, are mari afaceri în județul Sibiu cu Transgaz. Așadar, oferta făcută în timpul anchetei la DNA cercetatei Vasilescu de a da un denunț împotriva primarului Iohannis avea un schepsis. Comunicatul antologic de la Cotroceni susține că Olguța îl știe pe Klaus doar din poze. Soția lui Țuluș, Claudia Roșu, poate are și filme.