Laura Codruţa Kovesi este nou la Secţia de investigare a magistraţilor. Fosta şefă a DNA este suspectată de fapte grave printre care abuz în serviciu, mărturie mincinoasă și luare de mită. Dosarul a fost deschis în decembrie 2018, în urma unei sesizări depuse de Sebastian Ghiţă. Laura Codruța Kovesi nu a făcut declarații la intrarea la audieri.
Fosta șefă a DNA a fost audiată pe 15 februarie la Secţia de investigare a magistraţilor din cadrul Parchetului General într-un dosar în care este acuzată de abuz în serviciu, luare de mită şi mărturie mincinoasă.
Dosarul a fost deschis în decembrie 2018, în urma unei sesizări depuse de fostul deputat Sebastian Ghiţă. Acesta a fugit în Serbia, după ce a fost trimis în judecată în mai multe dosare de corupţie.
Ghiţă susţine că, în anul 2011, Kovesi i-a cerut să achite 200.000 de euro pentru aducerea în ţară cu un avion a fostului director al FNI Nicolae Popa, pe numele căruia exista un mandat internaţional de arestare.
Poliţia Română a transmis, în decembrie 2018, că a achitat unei firme de transport aerian peste 234.000 de lei pentru aducerea în ţară din Indonezia a fostului director al FNI.
Laura Codruţa Kovesi a obţinut miercuri 26 voturi miercuri în comisia pentru libertăţi civile şi justiţie a Parlamentului European, clasându-se pe locul întâi pentru ocuparea poziţiei de procuror-şef al Parchetului European.
Pe locul doi s-a clasat Francois Bohnert cu 22 voturi, iar pe trei Andres Ritter , care a obţinut un singur vot. Un vot a fost nul. Kovesi a câştigat marţi seară şi votul din comisia pentru control bugetar a Parlamentului European, primind 12 voturi, în vreme ce Francois Bohnert a obţinut 11 voturi, iar Andres Ritter a obţinut un singur vot.
Procurorul-şef european, care va conduce Biroul Procurorului Public European , va fi numit de comun acord de către Parlamentul European şi Consiliu. Antena 3