După ce imaginile accidentului au apărut în spațiul public, polițiștii din cadrul Biroului pentru Protecția Animalelor al IPJ Mehedinți s-au sesizat din oficiu și fac cercetări într-un dosar penal, lebăda fiind specie protejată de lege.
Un autovehicul a lovit mortal lebăda pe DN 56B, în zona localității Ostrovul Corbului, comuna Hinova.
„În cauză a fost întocmit un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de „uciderea animalelor, cu intenție, fără drept”, faptă prevăzută de Legea nr. 205/2004 privind protecția animalelor. Totodată, polițiștii efectuează verificări pentru identificarea conducătorului auto implicat în incident”, transmite, miercuri, Poliția Mehedinți.
La finalizarea cercetărilor, dosarul va fi înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Drobeta Turnu Severin, cu propunerea corespunzătoare.
În cadrul cercetarilor efectuate împreună cu specialiștii DSVSA Mehedinți, cadavrul lebedei a fost supus necropsiei, iar ulterior a fost ridicat de către reprezentanții U.A.T. Hinova pentru a fi neutralizat conform normelor sanitar-veterinare.
(sursa: Mediafax)


