x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Justitie Mită de 23.000 euro pentru a influența un procuror!

Mită de 23.000 euro pentru a influența un procuror!

de Redacția Jurnalul    |    19 Apr 2024   •   10:05
Mită de 23.000 euro pentru a influența un procuror!

Un bărbat a cerut mită pentru a influența un procuror. A fost prins în flagrant când primea 23.000 de euro. El a fost reținut pentru 24 de ore și va fi prezentat judecătorului pentru a fi arestat preventiv.

Procurorii DNA Iași au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore, începând de joi, a unui individ, pentru trafic de influență. În același caz, o altă persoană a primit control judiciar pentru 60 de zile, pentru complicitate la trafic de influență.

Practic, în perioada de 14 – 16 aprilie 2024, M.B.M., cu ajutorul celuilalt, a cerut de la o persoană, martor, 23.000 euro pentru a-și trafica o presupusă influență pe care ar fi lăsat să se creadă că ar avea-o asupra unui procuror DIICOT. A reușit să convingă persoana respectivă că are influență asupra procurorului și îl poate convinge să claseze un dosar de trafic de persoane și proxenetism contra cost.

Joi, M.B.M. a fost prins când primea de la martor 23.000 euro.

Individul urmează să fie prezentat Tribunalului Iași, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: mita procuror