Judecătorii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au decis, vineri, eliberarea din arest a fostului primar al sectorului 2 Neculai Onţanu, în dosarul în care acesta este judecat pentru luare de mită.
Instanţa supremă a menţinut o hotărâre a Curţii de Apel Bucureşti din 12 iulie, prin care a fost înlocuit arestul preventiv cu măsura controlului judiciar în cazul lui Onţanu. Fostul primar se află în arest preventiv din data de 25 martie.
Aceeaşi soluţie a fost luată şi în cazul lui Toma Şutru, fost secretar al Consiliului Local al sectorului 2, în vreme ce avocata Loredana Radu scapă de arestul la domiciliu.
Decizia este definitivă.
Potrivit DNA, în perioada 2006 - 2007, Neculai Onţanu a acceptat promisiunea unor foloase materiale de la un beneficiar al unor drepturi litigioase (denunţător în cauză), pentru ca în schimb să faciliteze procedura de reconstituire a dreptului de proprietate asupra mai multor terenuri ce totalizau 83.500 mp, situate pe raza sectorului 2.
Onţanu este acuzat că a pretins şi primit, în mod indirect, o suprafaţă de 1.500 mp cu o valoare de piaţă estimată la 1.441.495 euro (pe strada Barbu Văcărescu din sectorul 2 - o zonă rezidenţială) şi care a fost transferată de denunţător, în mod gratuit, prin intermediul unor contracte de vânzare-cumpărare fictive, către două persoane interpuse, indicate de fostul primar. Cele două persoane sunt Loredana Radu şi Aurel Radu.
Terenul primit de avocata Loredana Radu ca mită pentru Neculai Onţanu ar fi fost revândut apoi fostului vicepremier Gabriel Oprea. După vânzarea terenului către Gabriel Oprea, Loredana Radu a obţinut de la Primăria sectorului 2 o autorizaţie de construcţie pentru un imobil cu 10 etaje, care ulterior a şi fost ridicat.
Sursa: AGERPRES