x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Papa Francisc, presat de un grup LGBT+ să aprobe operațiile de schimbare de sex

Papa Francisc, presat de un grup LGBT+ să aprobe operațiile de schimbare de sex

de Şerban Mihăilă    |    16 Oct 2024   •   08:20
Papa Francisc, presat de un grup LGBT+ să aprobe operațiile de schimbare de sex

Un grup de catolici LGBTQ+ s-a întâlnit cu Papa Francisc la Vatican. În timpul întrevederii, Suveranul Pontif a fost îndemnat să-și dea acordul pentru „îngrijirile medicale în privința afirmării genului”, concept care include operațiile de schimbare de sex.

Întâlnirea, de aproape 90 de minute, a fost intermediată de sora Jeannine Gramick, o călugăriță americană care a fost sancționată de Vatican, în 1999, pentru „erori și ambiguități” problematice, în abordarea sa pastorală asupra homosexualității.

În acel an, Congregația pentru Doctrina Credinței (CDF), de la Vatican, i-a interzis permanent surorii Gramick orice activitate pastorală care implică persoane homosexuale.  Aceeași interdicție a fost primită și de părintele Robert Nugent, cu care Gramick a pus bazele „New Ways Ministry”, un apostolat presupus „catolic”, pentru persoanele LGBTQ+.

Congregația pentru Doctrina Credinței „este obligată să declare pentru binele credincioșilor catolici că pozițiile avansate de sora Jeannine Gramick și de părintele Robert Nugent, cu privire la răul intrinsec al actelor homosexuale și la tulburarea obiectivă a înclinației homosexuale, sunt inacceptabile din punct de vedere doctrinar, deoarece nu transmit cu fidelitate învățătura clară și constantă a Bisericii Catolice în acest domeniu.”, se arată în textul justificativ al CDF.

Pledoarie pentru deschidere

Promovând întâlnirea din acest weekend cu Papa, „New Ways Ministry” a precizat că Suveranul Pontif s-a întâlnit „cu un grup divers de catolici transsexuali, intersexuali și susținători ai acestora, inclusiv cu un medic care oferă îngrijiri pentru tranziția de gen”.

„Grupul l-a îndemnat pe Papa Francisc să treacă peste abordarea negativă a Bisericii față de persoanele de gen diferit și să încurajeze liderii Bisericii să asculte cu mai multă atenție viața și credința persoanelor LGBTQ+.”, se arată într-un comunicat de presă al grupului.

Potrivit textului, sora Gramick a organizat întâlnirea, după ce a citit că Vaticanul condamnă încă „îngrijirea medicală pentru persoanele transsexuale, care fac tranziția”, cum ar fi administrarea de blocante de pubertate și operațiile de schimbare de sex.

Un papă receptiv

„Ea a dorit ca Papa Francisc să audă direct cum stau lucrurile de la catolicii transsexuali și intersexuali și de la cei care îi susțin, așa că l-a contactat pe Suveranul Pontif, iar acesta a acceptat cu nerăbdare oportunitatea!”, se mai arată în textul comunicatului.

„Îi sunt recunoscătoare Papei Francisc pentru că a fost dispus să asculte experiențele persoanelor intersexuale și transsexuale.”, a spus, la rândul ei, Gramick. 

„Doar ascultând poveștile acestor persoane, precum și pe cele ale persoanelor care au grijă de ele, Biserica va putea să audă pe deplin vocea Duhului Sfânt, care cheamă comunitatea catolică să iasă din învățăturile și practicile vechi și prost informate.”, a adăugat ea.

Dezbateri și controverse

În textul său din 1999, prin care îi mustra pe părintele Nugent și pe sora Gramick pentru apostolatul lor LGBTQ+, Vaticanul a menționat că „promovarea erorilor și ambiguităților nu este în concordanță cu o atitudine creștină de adevărat respect și compasiune.”.

Persoanele care se luptă cu homosexualitatea „nu mai puțin decât oricare altele au dreptul de a primi învățătura autentică a Bisericii de la cei care le slujesc.”, a transmis Vaticanul, la vremea respectivă.

În consecință, episcopii americani au refuzat să permită „New Ways Ministry” să se numească organizație „catolică”.

În 2010, cardinalul Francis George, președintele de atunci al Conferinței Episcopilor din SUA (USCCB), a emis o declarație în care sublinia existența unor îndoieli serioase cu privire la „aderarea organizației «New Ways Ministry» la învățătura Bisericii în privința homosexualității.”.

„Nimeni nu ar trebui să fie indus în eroare de afirmația că «New Ways Ministry» oferă o interpretare autentică a învățăturii catolice și o practică pastorală catolică autentică.”, a scris cardinalul George. 

„Pretenția lor de a fi catolici nu face altceva decât să creeze confuzie în rândul credincioșilor asupra învățăturii și a slujirii autentice a Bisericii în privința persoanelor cu înclinații homosexuale.”, a adăugat el.

„Ca și în cazul altor grupuri care pretind că sunt catolice, dar neagă aspecte centrale ale învățăturii Bisericii, doresc să clarific faptul că «New Ways Ministry» nu are nicio aprobare sau recunoaștere din partea Bisericii Catolice și nu poate vorbi în numele credincioșilor catolici din Statele Unite!”, a mai scris cardinalul.  

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

×