x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Justitie Plimbatul grațierii pe scări!

Plimbatul grațierii pe scări!

de Dan Constantin    |    11 Mai 2017   •   14:10
Plimbatul grațierii pe scări!
Sursa foto: Alex.TUDOR/AGERPRES FOTO

Grațierea face victime politice, în timp ce suprapopularea din penitenciare face victime omenești. De când președintele Iohannis a respins grațierea ca un mijloc de rezolvare a situației grave din locurile de detenție, orice propunere legislativă care vizează grațieri colective a intrat în mlaștina discuțiilor. Majoritatea parlamentară se arată speriată de propriile propuneri și bate în retragere, lăsând pe câmpul de luptă figuri importante ale PSD, liderul grupării adoptând strategia leninistă ,,un pas înainte, doi înapoi” sub presiunea firavă a haștagilor. Iohannis  a ,,decretat” grațierea doar ,,o mică parte a soluției”, dar nu vrea să spună care este ,,partea mare”.

O primă evaluare a efectului proiectului de lege pentru grațierea unor pedepse - Legea 14/2017, așa cum arăta la data de 5 mai, plus amendamentele adoptate - a făcut Administrația Națională a Penitenciarelor. Credem că de aici trebuia pornită orice discuție rațională despre efectele reale ale grațierii, nu de la lozincile stradale și urletele civicilor fanatici care vor arestări fără număr. ANP comunică numărul persoanelor aflate în custodie care ar putea beneficia de actul de clemență: 1.032 de deținuți. Instituția precizează ,,că o situație precisă se va putea realiza numai după analiza situației juridice, respectiv familiale a fiecărei persoane private de libertate”.

O cifră apăsătoare înscrisă în sentința-pilot dictată de CEDO împotriva României arată că legea grațierii în forma aflată în discuție este cu adevărat o parte foarte mică a problemei: 9.200 de deținuți se află peste capacitatea reală a penitenciarelor. Așadar, păruiala politică se dă pentru a rezolva 11 la sută din problema suprapopulării. 8.100 de deținuți vor fi tot peste normă. Raportat la numărul total al deținutilor, de 27.400, de grațiere ar beneficia doar 3,7 la sută dintre ei. Problema PSD nu este Șerban Nicolae, ci frica altor lideri de a intra la ,,supranumerar”. 

×
Subiecte în articol: gratiere