x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Justitie Procurorul General al României confirmă că președintele Iohannis i-a cerut ca dosarul Ghiță-Kovesi să fie tratat cu celeritate

Procurorul General al României confirmă că președintele Iohannis i-a cerut ca dosarul Ghiță-Kovesi să fie tratat cu celeritate

de Antena 3    |    11 Oct 2016   •   10:27
Procurorul General al României confirmă că președintele Iohannis i-a cerut ca dosarul Ghiță-Kovesi să fie tratat cu celeritate

Procurorul General, Augustin Lazar, a confirmat, marți dimineață, informația potrivit căreia președintele Klaus Iohannis i-a cerut ca anumite dosare, precum cel al lui Sebastian Ghiță - Codruța Kovesi, să fie investigate cu celeritate.

Președintele Klaus Iohannis a declarat săptămâna trecută, la Ateneul Român, că Parchetul General trebuie să rezolve foarte repedespeţa privind suspiciunile de plagiat la adresa Laurei Codruța Kovesi.

"În această chestiune am avut o discuţie cu procurorul general, pe care l-am rugat ca, în virtutea atribuţiilor domniei sale, să se ocupe ca această cercetare să se facă cu celeritate", a subliniat Iohannis.

Şeful statului a susţinut că nu a discutat despre raportul în cazul lucrării de doctorat a procurorului şef al DNA. "Nu am stat să discutăm astfel de detalii. Asta este treaba altora să lămurească această chestiune", a arătat el.

Deputatul Sebastian Ghiţă a depus la Parchetul General un autodenunţ în care susţine că a participat, alături de alţi demnitari ai statului român, la măsluirea raportului comisiei tehnice privind teza de doctorat a procurorului şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi. În urma autodenunţului a fost deschis un dosar de instigare la fals intelectual, prima persoana audiată fiind chiar parlamentarul, acesta precizând că ar fi ajutat-o pe Kovesi pentru că erau prieteni.

×
Subiecte în articol: Augustin Lazăr