x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Justitie Puterea a respins, în Parlament, rapoartele de activitate ale Avocatului Poporului

Puterea a respins, în Parlament, rapoartele de activitate ale Avocatului Poporului

de Ion Alexandru    |    16 Iun 2021   •   07:50
Puterea a respins, în Parlament, rapoartele de activitate ale Avocatului Poporului

Rapoartele de activitate ale Avocatului Poporului și Consiliului Național al Audiovizualului au fost respinse, aseară, de către Plenul Reunit al celor două camere ale Parlamentului. Planul coaliției de guvernare în privința eliminării Renatei Weber intră în linie dreaptă. Zilele trecute, președintele UDMR, Kelemen Hunor, avertiza că rapoartele Avocatului Poporului nu au cum să treacă de votul Parlamentului, iar Weber urmează să fie înlocuită din funcție la finalul împlinirii anului curent de mandat, adică în cursul lunii septembrie. 

 

Senatorii și deputații, reuniți în ședința comună de Plen, au respins, ieri, rapoartele de activitate ale Avocatului Poporului pe anii 2018, 2019 și 2020. Au fost 245 de voturi pentru respingere în cazul raportului pe 2018, 187 de voturi pentru respingere în cazul celui pe 2019 și cu 242 de voturi pentru respingerea raportului pe anul 2020. An în care Avocatul Poporului a supărat rău guvernarea, din cauza acțiunilor depuse și câștigate la CCR, împotriva măsurilor neconstituționale adoptate în timpul pandemiei.

Renate Weber a emis, la scurt timp după acest vot, un comunicat de presă, în care arată că respingerea Rapoartelor de activitate pentru anii 2018, 2019 și 2020 ale Avocatului Poporului încalcă dispozițiile constituționale și legale. „Conform Constituției și Legii de organizare a instituției, Avocatul Poporului este o autoritate publică autonomă şi independentă faţă de orice altă autoritate publică, în condițiile legii, Avocatul Poporului nu poate fi supus niciunui mandat imperativ sau reprezentativ. Nimeni nu îl poate obliga pe Avocatul Poporului să se supună instrucțiunilor sau dispozițiilor sale, iar în exercitarea atribuțiilor sale, Avocatul Poporului nu se substituie autorităţilor publice. Toate acestea sunt rezultatul poziției constituționale aparte a instituției și explică de ce, în fapt, Avocatul Poporului răspunde numai în fața Parlamentului, răspundere ce se materializează prin obligația prezentării de rapoarte anuale sau speciale”, se arată în acest comunicat

 

Reacția Renatei Weber

Mai mult, se arată că Avocatul Poporului are drept rol evidențierea lipsurilor şi disfuncțiilor grave din administrație şi să facă recomandări privind modificarea legislației sau să propună măsuri de altă natură pentru ocrotirea drepturilor şi libertăţilor persoanelor.

De altfel, Renate Weber arată că „drept  garanție a independenței Avocatului Poporului, nici Constituția, nici legea organică de organizare și funcționare a instituției nu au prevăzut posibilitatea aprobării/respingerii raportului anual prin votul Parlamentului, singura prevedere expresă fiind cea referitoare la prezentarea în ședința comună a celor două Camere ale Parlamentului (art. 60 din Constituție). Potrivit procedurilor parlamentare, dezbaterea nu înseamnă votarea raportului, dezbaterea și votarea fiind etape distincte ale procedurii parlamentare”. 

Reamintim că, în data de 25 mai 2021, Avocatul Poporului a participat la ședința comună a Comisiilor juridice din cele două camere ale Parlamentului, în cadrul căreia au fost dezbătute și respinse Rapoartele de activitate pentru anii 2018, 2019 și 2020 ale instituției Avocatului Poporului.

 

 

„Judecată” în lipsă. PSD ia în calcul o acțiune la Curtea Constituțională

Avocatul Poporului nu a fost invitat la ședința Camerelor reunite pentru a prezenta aceste rapoarte respinse. Este pentru prima dată în istoria instituției, din 1997, când Parlamentul este sesizat cu o solicitare de respingere a rapoartelor de activitate ale Avocatului Poporului. Până în prezent, nici raportul Curții de Conturi și nici al Avocatului Poporului, instituții de rang constituțional, caracterizate de principiile autonomiei și independenței, nu au fost supuse aprobării sau respingerii prin vot în Plenul Camerelor. „Dacă legiuitorul ar fi intenționat ca Parlamentul să controleze Avocatul Poporului prin intermediul aprobării / respingerii raportului de activitate ar fi reglementat expres această formă de control parlamentar, cu precizarea necesității supunerii la vot a raportului, ulterior încheierii fazei dezbaterilor”, arată instituția Avocatului Poporului.

Se mai arată, de asemenea, că, pe cale de consecință, în lipsa unei prevederi exprese a Constituției și a legii organice privind finalizarea dezbaterilor cu votul privind aprobarea sau respingerea, influența Parlamentului asupra instituției Avocatul Poporului este diferită față de controlul parlamentar exercitat asupra altor tipuri de organisme aflate sub control parlamentar, în cazul cărora legislația stabilește expres posibilitatea respingerii/aprobării raportului de activitate, cu consecința directă a demiterii conducătorului. „Așa cum a reținut Comisia de la Veneția în Avizul nr. 685/2012, CDL-AD(2012)026, pentru a fi eficient în protecţia drepturilor omului, Avocatul Poporului trebuie să fie independent, inclusiv faţă de Parlament, care alege titularul funcţiei”, mai susține sursa citată.

La finalul votului de ieri din Plenul reunit, deputatul PSD Gabriel Zetea a anunţat că social-democraţii vor sesiza Curtea Constituţională.

×