x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Justitie "Reţeta italiană": Cum au scăpat de justiție milionarii români

"Reţeta italiană": Cum au scăpat de justiție milionarii români

de Redacția Jurnalul    |    28 Noi 2023   •   17:30
"Reţeta italiană": Cum au scăpat de justiție milionarii români

Mai mulți români bogați s-au ascuns în destinații de lux din străinătate pentru a scăpa de justiție.

Italia a devenit astfel patria favorită a milionarilor condamnați penal. 

Cine este Adrien Stephane Mureșan

În Sardinia se află fiului unui cunoscut milionar, Sever Mureșan. El a fost condamnat în România și dat în urmărire internațională. Adrien Stephane Mureșan a fost condamnat la trei ani de închisoare cu executare, după ce a în urmă cu doi ani s-a urcat beăutla volan și a intrat în 12 mașini pe o stradă din Brașov. La venirea poliției era agresiv, așa că a fost internat 6 zile într-un spital de psihiatrie, mai ales că i s-a găsit și un bilet de adio pe bancheta din spate. Problema a fost că nu era la prima abatere.

Prima dată a fost prins băut la volan în 2015, faptă pentru care a primit un an și două luni de închisoare cu suspendare. În 2016, deși încă avea permisul reținut, a fost prins la volan, deci al doilea dosar penal și încă o condamnare, potrivit antena3CNN.

I-au fost contopite pedepsele și a primit în total 1 an, 8 luni și 20 de zile de închisoare cu suspendare, înainte de scandalul din 14 aprilie 2021. După 3 luni de arest preventiv, el a fost plasat sub control judiciar. După o perioadă i s-a ridicat interdicția de a părăsi țara, motivând că merge în Franța să își vadă mama bolnavă, dar apoi a mai mers și în Kenya și Tanzania, fiindcă a rezolvat să-i fie ridicate toate restricțiile.

Adrien Stephane Mureșan a povestit pentru Gândul că s-a stabilit cu familia în Sardinia, unde și-a accumpărat o vilă și este director la o companie de construcții. Acolo se afla când a fost condamnat, dar  susține că nu s-a ascuns.

Imediat după emiterea mandatului european de arestare, s-a predat în Sardinia autorităților italiene, care l-au lăsat în libertate. Spune că, raportat la gravitatea faptei comise, cele 3 luni de arest sunt mai mult decât suficiente, așa că toată lumea știe unde este, fiindcă ar fi depus și documente la dosar legate de noul domiciliu.

Penalii ascunși în Italia

Alina Bica, fosta șefă DIICOT, are o pizzerie la Bari împreună cu noul iubit. Statul român se străduiește să o extrădeze.

La Milano trăiește fostul acționar de la Dinamo, Dragoș Săvulescu. El a ajuns aici înaintea condamnării în dosarul cu terenul din Constanța, în care a fost acuzat și Radu Mazăre.

Tot în Milano sau în Porto Fino se află liderul clanului Sportivilor, Mircea Nebunu, dat în urmărire generală. Fostul ministru, Ioan Rus, a făcut nunta fiului în decorul mirific al lacului cu Como, într-o vilă emblematică ce apare și în filmul "House of Gucci". 

Majoritatea au făcut averi fabuloase din contracte cu statul și au fugit din țară atunci când li s-a cerut socoteală. 

"Miliarde de euro ajung în buzunarele unor șmecheri. Nu mai poate fi o regulă pentru cei bogați și companiile privilegiate, și alta pentru oamenii obișnuiți", a spus premierul Marcel Ciolacu. 

"Avem nevoie de fonduri să putem să susținem plata pensiilor și a salariilor. Am avut o discuție pe care am agreat-o și este tranșată la nivelul coaliției împreună cu premierul Marcel Ciolacu, ca toate aceste măsuri să  afecteze în vreun fel veniturile populației. Votul de astăzi, privind aprobarea angajării răspunderii, este cel care confirmă decizia, asumarea responsabilității Partidului Național Liberal pentru continuarea guvernării", a spus și ex-premierul Nicolae Ciucă. 

900 de persoane au fost extrădate din Italia la cererea autoritățile române.

Se pare înmsă că este o filieră bine construită și care acționează ca un ceas elvețian în cazul unor personaje cu spate, deci influente. Se predau cam în aceleași locuri, au aceeași avocați, merg cam la aceleași instanțe. În general, sunt trei care funcționează Curtea de Apel de la Bari, folosite cu succes de Alina Bica, omul de afaceri clujean Ioan Bene sau de fostul colonel SRI Daniel Dragomir, devenit celebru odată cu implicarea în dosarul Black Cube.

Altă filieră italiană este la Polonia, exemple celebre de extrădări refuzate fiind Marian Zlotea, fost PDL-ist de frunte și fost președinte ANSVSA, funcție din care și-ar fi presat angajații din subordine să cotizeze la partid. Pentru asta primim și condamnarea din România la opt ani de închisoare, dar și milionarul constănțean cunoscut pentru legăturile strânse cu Radu Mazăre, Sorin Strutinski, condamnat la 10 ani și opt luni în România, obținute în iunie 2021 executarea pedepsei în Italia.

După eliberarea din arest din 2019, Elena Udrea a ales să se întoarcă în România. Alina Bica nu a vrut să riște. S-a zis mai întâi că s-a dus în Spania, dar se pare că totuși a mers direct în Italia. Acolo lucrurile au mers șnur pe o filieră, cum ziceam, gata construită, cu obținut tot ce îți trebuie pentru a avea o slujbă sau afacere în Italia, plus avocați care să demonstreze statutul de investitor sau în rădăcinarea inclusiv legături emoționale.Pentru cine are suficient spate și acces la filieră, orice merge.

Cum sfidează justiţia milionarii români

Glyfada, unul dintre cele mai frumoase cartiere ale Atenei, exact pe malul Mării Egee, considerat o adevărată rivieră a capitalei Greciei. Acolo a fost găsit de polițiști Sorin Oprescu, la patru zile după condamnarea de aproape 11 ani de închisoare din România. În mod evident nu s-a ascuns prea tare și pare că s-a pregătit pentru acest moment. Își făcuse și o firmă cu sediul înregistrat în apartamentul din Glyfada în care stătea fiul său. Asta pe lângă o vilă în Salonic, unde se știa că îi plăcea să își petreacă toate concediile.

S-a dus în instanță cu avocați foarte tari și a obținut respingerea extrădării, la fel cum a reușit și Dragoș Săvulescu atunci când a fost prins în Mykonos. Milionarul Ioan Nicolae, la Salonic și miliardarul Beny Steinmetz, condamnat în dosarul Ferma Băneasa. În cazul său, lovitura a fost totală. Instanța grecească a motivat că în România nu a beneficiat de un proces echitabil, așa că l-a lăsat complet liber.

O altă condamnată din același dosar, însă, a scăpat de extrădare în Belgia, Nela Ignatenko. În cazul său, spatele ar fi venit pe mai multe linii de influență, ea însăși cu legături puternice în sistem, dar este și soția celebrului parapsiholog ucrainean despre care se spunea că l-a ajutat pe Traian Băsescu să câștige alegerile din 2009 cu flacăra violet și care a lucrat inclusiv pentru președinți ruși.

Revenind la prezent, se pare că și Elena Udrea ar fi vrut să apeleze la filiera folosită și de Alina Bica. Doar că, spun sursele noastre, a fost refuzată pe motiv că ar fi fost prea stridentă ea și cazul său. Asta vine încă o dată să confirme varianta prezentată de noi, că de undeva Elenei Udrea şi-a terminat protecția și s-a dat semnalul că se duce la fund.

Altfel, ea o luase pe Bica și la prima fugă în Costa Rica. A doua oară pentru ea n-a mai funcționat. Și este foarte posibil să se fi înfundat lucrurile nu doar pentru ea, ci și pentru tot vârful rețelei Băsescu. De aici nervozitatea mare a acestuia imediat după arestarea în Bulgaria a Elenei Udrea.

Rețeta italiană

×