x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Justitie Tânărul de 20 de ani, implicat în accidentul din Capitală soldat cu moartea unei femei, reținut

Tânărul de 20 de ani, implicat în accidentul din Capitală soldat cu moartea unei femei, reținut

de Redacția Jurnalul    |    14 Oct 2025   •   09:03
Tânărul de 20 de ani, implicat în accidentul din Capitală soldat cu moartea unei femei, reținut

Tânărul de 20 de ani care se afla la volanul mașinii implicate luni în accidentul din Capitală soldat cu moartea unei femei și rănirea gravă a unui copil a fost reținut pentru 24 de ore.

„Conducătorul autovehiculului în vârstă de 20 de ani a fost reţinut pentru 24 de ore, urmând a fi prezentat magistraților cu propunere legală”, a anunțat marți dimineața Brigada Rutieră a Capitalei.

Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4.

Accidentul a avut loc pe Șoseaua Berceni.

Tânărul a accidentat doi pietoni: o femeie în vârstă de 35 de ani și un copil în vârstă de aproximativ 2 ani, aflat în cărucior.

În urma impactului, femeia a murit, iar copilul a fost dus la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: accident capitala moarte