Oficial, în data de 25 iulie 2022, în plină vacanță judecătorească, Traian Băsescu a înregistrat, pe rolul Secției a VIII-a de contencios administrativ și fiscal al Curții de Apel București, o cerere de revizuire a fondului judecat și soluționat, cu privire la constatarea drept lucrător sau colaborator al Securității, în accepțiunea Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 24/2008. Concret, el a chemat în judecată Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS) și cere revizuirea Deciziei nr. 471 din 20 septembrie 2019, pronunțată chiar de către Curtea de Apel București.
Conform fișei dosarului, Băsescu are calitatea de reclamant, CNSAS are calitatea de intimat, iar primul termen al procesului a fost deja stabilit, pentru data de 21 octombrie 2022, începând cu ora 11.00.
„Petrov” încearcă, astfel, să întoarcă soluția pronunțată de Curtea de Apel București, pe fond, în dosarul 3160/2/2019, privind constatarea calității de lucrător sau de colaborator al Securității, dosar înscris în data de 29 mai 2019, pe rolul aceleiași Secții a VIII-a de Contencios Administrativ și Fiscal a Curții de Apel București, unde a depus și cererea de revizuire, unde reclamantul era, atunci, CNSAS, iar pârâtul era Traian Băsescu.
Hotărârea din 2019
Reamintim că, la data de 20 septembrie 2019, Curtea de Apel București a pronunțat Hotărârea nr. 471/12019, prin care a admis acțiunea CNSAS și a constatat calitatea de colaborator al fostei Securități a lui Traian Băsescu.
Fostul președinte a atacat cu recurs, la Înalta Curte de Casație și Justiție, hotărârea instanței de fond, recurs soluționat în data de 23 martie 2023, respins de către instanța supremă, ca nefondat.
Din acel moment, Traian Băsescu a început să piardă, pe rând, toate privilegiile de fost președinte, privilegii care, conform legii, nu se acordă persoanelor care au fost declarate definitiv drept turnători la Securitate. Mai întâi, SPP i-a retras paza pentru vila de protocol, după care și garda de corp, mașina și aghiotantul. Apoi, RA-APPS l-a notificat că are la dispoziție 60 de zile să părăsească vila din Gogol și biroul din Eminescu. Pentru ca, la final, Administrația Prezidențială să-i suspende plata indemnizației lunare egală cu 75% din indemnizația președintelui în exercițiu, dar și plata salariului asistentului de la cabinetul de lucru alocat fostului președinte.
A părăsit vila de protocol, și-a donat casa și și-a cumpărat penthouse
Băsescu a părăsit vila de protocol și și-a cumpărat un penthouse în cartierul Domenii, din Sectorul 1 al Capitalei, după ce, în prealabil, a donat celebra casă din strada Ștefan Mihăileanu către fiica sa cea mică, Elena Băsescu. Dar a luat bani cu împrumut de la fiica sa cea mare, Ioana Băsescu, și de la soțul acesteia, avocatul Radu Pricop.
Din aprilie, și-a găsit o ocupație de bază. Deschide procese pe bandă rulantă
Acțiunea de revizuire, depusă la Curtea de Apel București, este numai unul dintre pașii pe care Băsescu i-a făcut, imediat după ce a primit decizia definitivă de turnător la Securitate, pași care au un scop clar: recuperarea privilegiilor pierdute.
În 28 aprilie 2022, Traian Băsescu a dat în judecată Serviciul de Protecție și Pază, cerând suspendarea executării notificării din 28 martie 2022, prin crea i-a fost retrasă protecția. La 19 iunie, Curtea de Apel București a respins acțiunea. În schimb, instanța a admis o cerere formulată și a sesizat Curtea Constituțională cu excepție de neconstituționalitate a mai multor articole din Legea 554/2004, în măsura în care se interpretează că instanța de contencios administrativ nu poate dispune suspendarea executării unui act administrativ atunci când există o bănuială rezonabilă în privința neconstituționalității actului sau cu privire la legea în baza căreia a fost emis. De asemenea, a fost sesizată CCR și cu privire la articolele modificate, anul trecut, din Legea 406/2001, cu privire la sintagma „și nici persoana despre care s-a constatat definitiv că a avut calitatea de lucrător al Securității sau de colaborator al acesteia”. Și în acest dosar, Băsescu a formulat recurs la ÎCCJ, nefiind alocat, până în prezent, un termen de judecată.
Al doilea proces, deschis tot la Curtea de Apel București, în 16 mai 2022, vizează anularea notificării SPP, termenul de judecată fiind stabilit pentru data de 13 octombrie 2022.
Al treilea dosar a fost deschis la aceeași instanță, în 28 iunie 2022, prin care „Petrov” a acționat în judecată Administrația Prezidențială, cerând anularea Ordinului 55/2022. Are legătură cu indemnizația de fost președinte. Nu s-a alocat încă un termen de judecată.
În fine, la aceeași dată a acționat în judecată și RA-APPS, cerând anularea notificării din 28 martie 2022, prin care a fost somat să părăsească vila de protocol. Nici acest dosar nu a primit termen de judecată.