5 persoane au fost reţinute şi peste 60.000 de lei au fost ridicaţi, în urma a două percheziţii domiciliare, pe raza judeţului Mureş, efectuate de poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Tîrgu Mureş și procurorii D.I.I.C.O.T.
La data de 20 martie a.c., poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Tîrgu Mureş au efectuat două percheziţii domiciliare la locuinţele a 5 persoane, din judeţul Mureş, bănuite că ar fi comis infracțiuni de trafic de minori, în scopul exploatării prin ţinere în sclavie/aservire pentru datorii.
În fapt, s-a reţinut că persoanele în cauză şi-ar fi dezvoltat un sistem de obţinere ilicită a unor sume importante de bani, reprezentând contravaloarea alocaţiilor şi ajutoarelor sociale acordate de stat copiilor minori, totul în numele recuperării unor pretinse datorii.
În cazul în care nici aceste sume de bani nu erau considerate îndestulătoare de către persoanele cercetate, aceștia ar fi obligat copiii minori ai debitorilor să trăiască şi să muncească efectiv în gospodăriile acestora, până la momentul în care se considera stinsă datoria părinţilor.
În urma efectuării celor două percheziţii domiciliare, au fost identificaţi 3 copii minori, de 11, 14 şi 16 ani, care munceau în gospodăriile bănuiţilor, împreună cu fratele lor, de 19 ani.
De asemenea, au fost ridicaţi în vederea indisponibilizării 60.700 de lei, sumă ce nu a putut fi justificată de persoanele cercetate.
Au fost ridicate și carduri bancare, cupoane emise de autorități pe numele mai multor minori ce nu fac parte din familia persoanelor cercetate, procuri speciale prin care sunt autorizaţi autorii faptelor să ridice sumele de bani reprezentând alocaţiile sociale ale acelor minori, contracte de împrumut, contracte de vânzare – cumpărare, diferite înscrisuri conţinând menţiuni privitoare la datorii ale altor persoane.
La data de 20 martie 2017, 5 persoane au fost reținute, iar față de alte 2 persoane a fost luată măsura controlului judiciar.
La activităţi au participat și poliţişti din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Mureş şi jandarmi de la Gruparea de Jandarmi Mobilă „Regele Ferdinand I” – Tîrgu Mureş.