x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Justitie Viorel Hrebenciuc, achitat pentru mărturie mincinoasă în dosarul Mită pentru PSD

Viorel Hrebenciuc, achitat pentru mărturie mincinoasă în dosarul Mită pentru PSD

10 Apr 2017   •   18:05
Viorel Hrebenciuc, achitat pentru mărturie mincinoasă în dosarul Mită pentru PSD
Sursa foto: Christian Silva/Intact Images

Fostul deputat Viorel Hrebenciuc a fost achitat luni de Judecătoria Sectorului 1 pentru săvârşirea infracţiunii de mărturie mincinoasă, el fiind acuzat de procurori că a dat declaraţii nesincere în dosarul "Mită la PSD", în care au fost condamnaţi omul de afaceri Ioan Niculae şi fostul preşedinte al CJ Brăila Gheorghe Bunea Stancu. 

Decizia instanţei nu este însă definitivă şi poate fi atacată cu apel. 

Dosarul a fost deschis de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 în urma unei plângeri depuse de omul de afaceri Ioan Niculae. Acesta l-a reclamat pe Hrebenciuc că ar fi făcut declaraţii false în dosarul "Mită la PSD" privind finanţarea campaniei electorale a candidatului PSD la alegerile prezidenţiale din 2009 - Mircea Geoană. 

Potrivit Parchetului, la data de 25 octombrie 2011, Viorel Hrebenciuc a fost audiat la DNA în calitate de martor în dosarul "Mită la PSD", însă el a făcut declaraţii nesincere. 

De asemenea, el a dat declaraţii nesincere şi în iunie 2013, când a fost audiat ca martor în acelaşi dosar la Judecătoria Sectorului 1. Consecinţa a fost că Ioan Niculae a fost achitat de instanţa de fond. 

"Ca urmare şi a faptului că numitul Hrebenciuc Viorel nu a spus adevărul în legătură cu aspectele pentru probarea cărora a fost audiat în calitate de martor, privind fapta săvârşită de numitul Ioan Niculae, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a dispus achitarea inculpaţilor Ioan Niculae, Bunea Stancu Gheorghe, Teodorescu Gheorghe şi Bărac Viorel", arată procurorii. 

Ulterior, la data de 19 martie 2015, Viorel Hrebenciuc a fost audiat din nou în calitate de martor la Curtea de Apel Bucureşti, moment în care a dat declaraţii sincere. De data aceasta, Ioan Niculae a fost condamnat definitiv la 2 ani şi 6 luni închisoare cu executare, iar fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Brăila Gheorghe Bunea Stancu a primit 3 ani închisoare cu executare. 

În martie 2015, Viorel Hrebenciuc declara la Curtea de Apel Bucureşti că de finanţarea campaniei electorale s-au ocupat Mircea Geoană şi apropiaţii acestuia - Ionuţ Costea şi Ion Bazac. 

"În acest context, Geoană m-a trimis personal la Niculae pentru a-l ruga să contribuie la finanţarea campaniei. Nu a vrut să discute cu Costea. S-a întâlnit cu Niculae, l-a rugat în numele lui Geoană şi să plătească nişte sondaje la INSOMAR. Niculae a fost de acord. A discutat cu Teodorescu. Ulterior, am aflat că între Interagro şi INSOMAR s-a încheiat un contract privind situaţia construcţiilor în România. Plata s-a făcut pentru sondajele de opinie ale lui Geoană", declara atunci Hrebenciuc. 

Tot atunci, Hrebenciuc spunea că Mircea Geoană l-a trimis la Ioan Niculae pentru a discuta despre finanţarea campaniei electorale. 

"Nu pot preciza dacă Geoană m-a trimis la Niculae pentru o finanţare legală sau nelegală. În principiu era legală. Niculae a vrut să facă plata prin bancă. Eu discutam cu alţi finanţatori doar când eram trimis", mai arăta Hrebenciuc. AGERPRES

×