Un număr de 50 de proteze mamare au fost oferite gratuit, marţi, de către Asociaţia "Casiopeea", unor femei bolnave de cancer la sân din Braşov.
Preşedinta Asociaţiei "Casiopeea", Mariana Oţelea, a declarat marţi la o conferinţă de presă că până acum au fost donate un număr de 280 de proteze mamare cumpărate în urma celor patru ediţii ale Crosului Casiopeea, organizat în ultimii patru ani la Braşov.
"Suntem bucuroşi că am reuşit să organizăm până acum patru ediţii ale acestui cros în Braşov şi sperăm ca şi în continuare să avem sprijin din partea companiilor care ne susţin în demersurile noastre. La Braşov, cinci mari companii care desfăşoară activităţi în această zonă participă la cros cu un număr destul de mare de angajaţi, ceea ce ne ajută foarte mult în strângerea de fonduri pentru cumpărarea protezelor. Trebuie să precizez că atât la Braşov cât şi la Bucureşti, unde se mai organizează acest cros, numărul participanţilor este în proporţie de 80-90% din partea companiilor şi mai puţin a altor persoane. Cred că dacă ar participa şi alte categorii de persoane într-un număr mai mare s-ar putea cumpăra mai multe proteze", a spus Mariana Oţelea.
Ea a ţinut să precizeze că organizarea viitoarelor ediţii ale Crosului Casiopeea ţine foarte mult de participarea şi implicarea companiilor.
Viceprimarul Braşovului, Adina Durbacă, a subliniat că la crosul organizat în luna mai la Braşov au participat 400 de persoane, reuşindu-se strângerea a 17.000 de lei din donaţiile făcute, bani cu care s-a reuşit cumpărarea a 50 de proteze mamare.
"Este un flagel care cuprinde pe zi ce trece întreaga omenire. Una din opt femei din lume moare din cauza acestei boli. (...) Dacă ar exista o legislaţie care să permită cel puţin ca măcar odată pe an femeile să meargă să-şi facă un test gratuit ar exista posibilitatea reală de prevenţie. Se ştie că femeile ajung de obicei târziu la medic pentru a se mai putea face ceva", a spus viceprimarul.
Preţul unei proteze este de 450 de lei. Selecţia femeilor se face cu ajutorul medicilor de la secţia oncologie a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă, dar şi cu ajutorul Asociaţiei "Glasul Prieteniei" care funcţionează la Braşov.