x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale A traversat printr-un loc nepermis şi a fost ucis pe loc

A traversat printr-un loc nepermis şi a fost ucis pe loc

06 Mar 2017   •   10:08
A traversat printr-un loc nepermis şi a fost ucis pe loc

Un accident rutier mortal, în urma căruia un pieton lovit de un autocamion a decedat, s-a produs în noaptea de duminică spre luni pe DN 65, în localitatea Găneasa, a anunţat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Olt, Claudia Radu. 

Aceasta a precizat că victima este un bărbat în vârstă de 50 de ani, din comuna Slătioara, care traversa strada prin loc nepermis în momentul în care a fost lovit de autocamion. Accidentul s-a produs în jurul orei 1,30. Claudia Radu a menţionat că şoferul autocamionului, un bărbat de 40 de ani din Bucureşti, nu era sub influenţa alcoolului. 

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Olt, Alin Băsăşteanu, imediat după producerea accidentului, la faţa locului au intervenit un echipaj SMURD şi un echipaj cu medic de la Serviciul Judeţean de Ambulanţă. 

"Pietonul a fost găsit decedat, prezenta leziuni incompatibile cu viaţa", a spus Băsăşteanu. 

În cauză, poliţiştii efectuează cercetări pentru ucidere din culpă, scrie Agerpres.

Un accident rutier mortal în urma căruia un pieton a murit s-a produs în judeţul Olt şi săptămâna trecută, când o tânără de 24 de ani, din comuna Brebeni, care se deplasa pe marginea drumului, a fost lovită de o autoutilitară.

×
Subiecte în articol: accident traversare nepermisa