x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Trei muncitori au murit pe A1 Sibiu-Deva, loviți de un TIR la Boița

Trei muncitori au murit pe A1 Sibiu-Deva, loviți de un TIR la Boița

de Redacția Jurnalul    |    02 Sep 2025   •   17:14
Trei muncitori au murit pe A1 Sibiu-Deva, loviți de un TIR la Boița
Sursa foto: ISU SIbiu

Accident grav pe autostrada A1, sensul de mers spre Sibiu, după ce trei lucrători aflați pe banda de circulație au fost acroșați de un autotren. Traficul a fost complet blocat și deviat.

Trei muncitori care efectuau lucrări de întreținere pe autostrada A1, în zona localității Boița, județul Sibiu, au fost grav răniți după ce au fost acroșați de un TIR, la kilometrul 230, pe sensul de mers spre Sibiu, informează Centrul Infotrafic.

În accident au fost implicate o autocisternă (fără încărcătură) și o autoutilitară.

„Din nefericire trei persoane de sex masculin prezintă leziuni incompatibile cu viața, medicul declarând decesul acestora. Echipajele SMURD și SAJ au evaluat medical două persoane, un bărbat și o femeie. Ambii au refuzat transportul la spital”, anunță ISU Sibiu.

Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Sibiu, slt. Andreea Ștefan, în sprijin au fost mobilizate: un echipaj SMURD, mașina medicului de urgență, o autospecială de descarcerare, o autospecială de transport personal și victime multiple, precum și o autospecială de stingere. De asemenea, Serviciul de Ambulanță Județean Sibiu a trimis o ambulanță la locul accidentului.

Traficul pe sensul către Sibiu a fost complet blocat și deviat începând de la nodul rutier de la kilometrul 225. La locul accidentului au intervenit echipaje SMURD, autospeciale de descarcerare, ambulanțe SAJ și personal medical de urgență, conform ISU Sibiu.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

Foto ISU Sibiu

 

×