x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Accident azi noapte în Vaslui. Patru tineri au ajuns la spital

Accident azi noapte în Vaslui. Patru tineri au ajuns la spital

de Vali Deaconescu    |    20 Mai 2023   •   09:40
Accident azi noapte în Vaslui. Patru tineri au ajuns la spital

Un accident a avut loc, în noaptea de vineri spre sâmbătă, în municipiul Vaslui, pe strada Ștefan cel Mare, în zona benzinăriei MOL. Patru tineri au ajuns la spital.

„Azi-noapte, în municipiul Vaslui,

Accident rutier în apropierea unei benzinării

Pompierii militari din cadrul Detașamentului Vaslui au intervenit azi-noapte cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă (autospeciale echipate cu module pentru descarcerare/deblocare), o ambulanță SMURD tip B2 (EPA) și echipaje specializate, pentru asigurarea măsurilor PSI, evaluarea și acordarea primului ajutor victimelor unui accident rutier produs în municipiul Vaslui, pe strada Ștefan cel Mare, în zona benzinăriei MOL. În accident au fost implicate două autoturisme în care se aflau șapte persoane, cu vârste cuprinse între 18 și 25 ani. La fața locului s-a deplasat și o ambulanță tip B aparținând SAJ Vaslui.

La sosirea echipajelor de intervenție au fost găsite două autoturisme avariate, persoanele implicate în accident fiind autoevacuate, conștiente și cooperante. Persoanele în cauză au fost evaluate, patru dintre acestea acuzând dureri abdominale și ale membrelor. Victimele au fost transportate la Unitatea de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Județean de Urgență Vaslui”, potrivit ISU Vaslui.

 

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

Foto Sursa ISU Vaslui

×
Subiecte în articol: accident isu vaslui