x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Accident GRAV la Constanţa: O femeie a murit şi alte trei persoane au fost rănite

Accident GRAV la Constanţa: O femeie a murit şi alte trei persoane au fost rănite

07 Aug 2015   •   20:03
Accident GRAV la Constanţa: O femeie a murit şi alte trei persoane au fost rănite
Sursa foto: Christian Silva/Intact Images

O femeie a murit şi alte trei persoane au fost rănite în urma unui accident rutier petrecut, vineri, pe DN22, la ieşirea din localitatea Tariverde către Tulcea, când două autoturisme au intrat în coliziune frontală.

Potrivit Serviciului Poliţiei Rutiere (SPR) Constanţa, o bucureşteancă în vârstă de 37 de ani a pierdut, din cauza neatenţiei, controlul direcţiei maşinii pe care o conducea, a pătruns pe contrasens şi a intrat în coliziune frontală cu un autoturism care circula din sens opus. Acesta era condus de un bărbat din Bucureşti care se îndrepta către litoral.

În urma puternicului impact, o femeie de 64 de ani aflată în autovehiculul condus regulamentar a murit pe loc, iar şoferul şi un alt pasager au suferit politraumatisme, la fel ca şi şoferiţa care a produs accidentul rutier.

Victimele au fost transportate cu ambulanţele la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa.

Traficul rutier pe DN22, în zona producerii coliziunii autoturismelor, a fost blocat timp de aproape o oră.

AGERPRES 

×
Subiecte în articol: accident