x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Accident între un tractor și o mașină pe DN 3A. Cinci persoane au fost transportate la spital

Accident între un tractor și o mașină pe DN 3A. Cinci persoane au fost transportate la spital

09 Noi 2022   •   12:14
Accident între un tractor și o mașină pe DN 3A. Cinci persoane au fost transportate la spital
Sursa foto: ISU Călărași

Accident rutier cu 5 persoane, miercuri, 9 noiembrie, în jurul orei 10:15, pe raza localității Dragoș Vodă. Un autoturism s-a ciocnit cu un tractor. Cele cinci persoane implicate în accident au fost transportate la spital.

„În jurul orei 10.15 s-a produs un accident rutier pe DN3A, pe raza localității Dragoș Vodă, două autovehicule intrând în coliziune.

În accident au fost implicate un autoturism înmatriculat în Călărași, în care se aflau 4 persoane (2 copii și 2 adulți) și un utilaj agricol (tractor), în care se afla doar conducătorul utilajului.

La fața locului s-au deplasat de urgenţă un echipaj de descarcerare din cadrul Secției Dragalina, trei ambulanțe SAJ Călărași și autospeciala ATPVM (autospecială transport personal şi victime multiple) de la Detaşamentul de pompieri Călăraşi.

La sosirea echipajelor de intervenţie nu au fost identificate persoane încarcerate în cele două vehicule, însă fiecare dintre acestea prezentau traumatisme ușoare și aveau nevoie de îngrijiri.

Autospeciala de transport persoane și victime multiple a preluat și transportat la spitalul din Călărași conducătorii celor două autovehicule implicate în accident, iar celelalte trei persoane, doi copii și un adult au primit îngrijiri și au fost transportate la unități spitalicești de ambulanțele Serviciului Județean de Ambulanță sosite la locul accidentului.

Traficul pe DN3A, pe respectivul tronson de drum, este blocat de tractorul răsturnat pe o parte”, a declarat Purtătorul de cuvânt al I.S.U. „Barbu Ştirbei” al judeţului Călăraşi, Plutonier adjutant şef Tătăranu Ştefan-Ovidiu.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

×
Subiecte în articol: accident dragos voda ISU Călărași