O mașină care nu a oprit la la o trecere la nivel cu calea ferată, în Lugoj, județul Timiș, a fost lovită, duminică dimineața, de trenul Timișoara Nord – Târgu Mureș. Nu au fost victime, dar circulația feriviară este blocată.
Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliției Române a transmis că circulația feroviară este oprită pe secția de cale ferată 212, după ce un tren a acroșat un autoturism. la pasajul de cale ferată de la ieșirea din orașul Lugoj, județul Timiș. Șoferul nu s-a asigurat la trecerea la nivel cu calea ferată, semnalizată cu indicatorul rutier Crucea Sf. Andrei.
Se fac cercetări pentru a se stabili circumstanțele producerii accidentului.
Se estimează ca traficul feroviar se va relua , în condiții normale, în 30 de minute.
În trenul InterRegio care a lovit mașina se aflau 33 de călători.
ISU Timiș anunță că un bărbat a fost asistat de către echipajul SMURD, refuzând transportul la spital.
Călătorii din tren nu au avut probleme medicale.