„Astăzi, în jurul orei 11.45, polițiștii rutier au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier, pe DJ 226, în zona podului Midia.
Deplasați la fața locului, polițiștii au constatat faptul că impactul s-a produs între un ansamblu de vehicule format din cap tractor și semiremorcă, condus de un bărbat, de 42 de ani, respectiv un bărbat, de 64 de ani, care, din primele informații, s-ar fi angajat în traversarea străzii prin loc nepermis, pe lângă bicicletă.
În urma impactului a rezultat vătămarea corporală gravă a bărbatului de 64 de ani.
În cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală”, a anunțat IPJ Constanța.
La fața locului au intervinit un echipaj SAJ B2, un echipaj Smârdan B, un echipaj SMURD B, o Autospecială de Stingere cu Apă și Spumă, dar și elicopterul SMURD.
Potrivit reprezentanților SAJ Constanța biciclistul este conștient și prezintă politraumă majoră (amputarea membrului superior și un traumatism cranio cerebral deschis grav). Bărbatul a fost transportat la Spitalul Județean Constanța pentru a primi îngrijiri medicale de specialitate.