Accident pe DN1, în urmă cu puțin timp, în zona localității Nistorești. Doi oameni au murit într-un carambol în care au fost implicate patru autoturisme, anunță observatorulph.ro.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Prahova, Raluca Brezeanu, accidentul a avut loc pe DN 1 la km 101, două persoane pierzându-şi viaţa în urma coliziunii dintre două maşini.
Din primele cercetări efectuate la faţa locului, se pare că evenimentul s-ar fi produs pe fondul pătrunderii pe contrasens a uneia dintre maşinile implicate.
Ulterior, alte două autoturisme s-au tamponat în apropiere de locul primului accident.
Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Prahova, Raluca Vasiloae, a declarat că în cele două evenimente au fost implicate în total cinci persoane, dintre care două au decedat, una a fost rănită, iar alte două refuză transportul la spital.
Conform unui comunicat de presă transmis ulterior de ISU Prahova, la faţa locului s-au deplasat opt echipaje, din care o autospecială de lucru cu apă şi spumă, o autospecială de descarcerare, o ambulanţă SMURD şi cinci ambulanţe ale Serviciului Judeţean de Ambulanţă (SAJ) Prahova.
Două persoane încarcerate, respectiv doi bărbaţi cu vârste de 40 şi 50 de ani, au fost extrase într-un timp scurt de către echipajele de pompieri dintre fiarele maşinilor, însă ulterior au fost declarate decedate de către medicul sosit la faţa locului.
Cea de-a treia victimă, un bărbat în vârstă de 44 de ani, a fost asistată la locul evenimentului şi transportată de către ambulanţa SAJ la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean de Urgenţă Ploieşti.
Alte două persoane au fost asistate şi evaluate medical la faţa locului.
Traficul în zonă se desfăşoară cu dificultate, a precizat Brezeanu.