x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Cele două persoane din mașina care a căzut într-o râpă au murit

Cele două persoane din mașina care a căzut într-o râpă au murit

de Redacția Jurnalul    |    22 Iun 2024   •   12:55
Cele două persoane din mașina care a căzut într-o râpă au murit

UPDATE Două femei, în vârstă de 87 de ani, respectiv 90 de ani, din județul Mureș, au decedat, anunță IPJ Alba. Ele se aflau într-o mașină care a căzut într-o râpă din județul Alba.

„Conducătorul auto, un bărbat în vârstă de 72 de ani, și o femeie, în vârstă de 67 de ani, ar fi suferit leziuni ușoare. Celelalte două victime, două femei, în vârstă de 87 de ani, respectiv 90 de ani, din județul Mureș, au decedat”, anunță IPJ Alba.

Cele două persoane au fost resuscitate, sâmbătă, după ce mașina în care se aflau a căzut într-o râpă din județul Alba.

Forțele de intervenție care au ajuns la locul producerii accidentului au transmis că în autoturism se aflau patru persoane, din care două s-au autoevacuat și două se află încarcerate în autoturism, în stare inconștientă, iar intervenția este una dificilă deoarecere autoturismul se află într-o râpă.

 

Știre inițială: Două persoane sunt resuscitate, sâmbătă, după ce mașina în care se aflau a căzut într-o râpă din județul Alba. Alte două persoane au reușit să iasă singure din autoturism. La intervenție se deplasează și elicopterul SMURD Tg. Mureș.

„Sectia de pompieri Cimpeni intervine pentru acordarea primului ajutor medical și descarcerare la un accident rutier pe DN 75 pe raza loc. Muncelu. Din informațiile preliminare ar fi vorba despre un autoturism răsturnat în afara carosabilului, posibil două persoane încarcerate. Forțe alocate: 1 ASAS, 1 EPA și 1 ambulanță SAJ”, a anunțat inițial ISU Alba.

Ulterior, după ce forțele de intervenție au ajuns la locul producerii accidentului, a transmis că în autoturism se aflau patru persoane, din care două s-au autoevacuat și două se află încarcerate în autoturism, în stare inconștient, iar intervenția este una dificilă deoarecere autoturismul se află intr-o râpă.

„Persoanele nu prezintă semne vitale. S-au început manevrele de resuscitare. La intervenție se deplasează și elicopterul SMURD Tg. Mureș”, a revenit ISU Alba

(sursa: Mediafax)

 

×
Subiecte în articol: accident smurd masina răpă