x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Tânăr amendat după ce a tras cu un pistol de tip airsoft într-un cartier din Pitești

Tânăr amendat după ce a tras cu un pistol de tip airsoft într-un cartier din Pitești

de Redacția Jurnalul    |    04 Aug 2024   •   19:20
Tânăr amendat după ce a tras cu un pistol de tip airsoft într-un cartier din Pitești

Un tânăr de 25 de ani a fost amendat cu 5.000 de lei de polițiștii din cadrul IPJ Argeș după ce a tras cu un pistol de tip airsoft în PET-uri într-un cartier din Pitești.

Potrivit IPJ Argeș, polițiștii au fost sesizați sâmbătă seara prin apel la 112 cu privire la faptul că o persoană ar fi folosit un pistol de tip airsoft în timp ce se afla în spațiul public din cartierul Trivale.

Polițiștii deplasați la fața locului au identificat un bărbat de 25 de ani, din Pitești, asupra căruia a fost găsit un pistol de tip airsoft, nesupus autorizării.

Din verificările făcute a rezultat că acesta ar fi utilizat, în scop de agrement, pistolul în cauză, trăgând cu bile asupra unor sticle tip PET.

Tânărul a fost amendat cu 5.000 de lei, totodată fiind aplicată măsura complementară de confiscare a pistolului utilizat la săvârșirea abaterii.

(sursa: Mediafax)

 

×
Subiecte în articol: airsoft amendat piteşti