x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Anul Nou: Focuri de artificii online în două orașe din țară

Anul Nou: Focuri de artificii online în două orașe din țară

31 Dec 2020   •   18:40

Autoritățile locale din Brașov și Alba Iulia au anunțat că focurile de artificii din acest an vor fi transmise pe Youtube și Facebook din cauza pandemiei de COVID-19, întrucât locuitorii nu au voie să iasă din casă dupăa ora 23.00. 

Primăria Brașov a comandat pentru Anul Nou trei mari focuri de artificii

„Vă reamintim că spectacolul de artificii oferit de Primăria Brașov în una dintre cele trei locații, cea de la Cetățuie, va putea fi urmărit printr-un live pe pagina noastră de Facebook, precum și pe canalul de YouTube Primăria Municipiului Brașov. Streamurile video vor începe cu puțin înainte de ora 00.00. Durata spectacolului este de 7 minute. An Nou cu bine și La mulți ani!”, scrie în mesajul Primăriei Brașov de pe rețeaua de socializare.

Și focurile de artificii din Alba Iulia vor fi transmise pe Facebook.

„Alba Iulia va avea un foc de artificii în noaptea de Revelion. Momentul va fi decent și frumos, urmând să vi-l oferim LIVE pe Pagina de Facebook a Municipiului Alba Iulia. Conform recomandărilor DSP Alba, vă rugăm să petreceți cumpăna dintre ani cu responsabilitate, și să urmăriți spectacolul pirotehnic de acasă. Nu este o acțiune populistă, ci doar un mod în care transmitem albaiulienilor un mesaj de încredere și speranță pentru noul an 2021”, au anunțat reprezentanții Primăriei.

Mediafax

×