x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Argeş: Şapte autoturisme care au încercat să evite zona unui accident de pe DN 7 - blocate pe un drum comunal

Argeş: Şapte autoturisme care au încercat să evite zona unui accident de pe DN 7 - blocate pe un drum comunal

23 Dec 2018   •   20:40
Argeş: Şapte autoturisme care au încercat să evite zona unui accident de pe DN 7 - blocate pe un drum comunal

Şapte autoturisme au rămas blocate, duminică seară, pe un drum care face legătura între comunele argeşene Bascov şi Băbana, după ce şoferii au încercat să evite zona unui accident produs pe DN 7.

Reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Argeş au anunţat că şoferii au încercat să evite blocajul de pe DN 7 şi au intrat pe drumul secundar. Autovehiculele au rămas însă blocate între satele Prislop şi Lupueni.

Conform aceleiaşi surse, pentru deblocarea autoturismelor intervin pompieri din Piteşti cu un autocamion, dar şi angajaţi ai Primăriei Bascov cu un buldoescavator.

În accidentul produs pe DN 7, în localitatea argeşeană Valea Ursului, au fost implicate trei autoturisme în care se aflau 10 persoane.

Două victime, una cu traumatism cranio-facial şi cealaltă cu traumatism la braţul drept, au fost transportate la spital. Alte opt persoane, care prezentau leziuni minore, au fost evaluate de paramedici la faţa locului şi au refuzat transportul la spital.

Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Argeş au anunţat că, potrivit primelor concluzii ale anchetei, şoferul unui autoturism nu a păstrat o distanţă suficientă în mers, intrând în coliziune cu maşina din faţă. Al doilea autoturism a fost proiectat pe contrasens, unde a acroşat un alt autovehicul.

Circulaţia între Piteşti şi Râmnicu Vâlcea a fost oprită până la finalizarea intervenţiei echipelor de salvare şi a cercetării la faţa locului. AGERPRES

×