x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Argeș: Trei copii aflați pe o bicicletă au intrat într-o mașină. Doi au fost duși la spital

Argeș: Trei copii aflați pe o bicicletă au intrat într-o mașină. Doi au fost duși la spital

09 Apr 2022   •   16:40
Argeș: Trei copii aflați pe o bicicletă au intrat într-o mașină. Doi au fost duși la spital

Trei copii cu vârste de aproximativ 12 ani, aflați pe o bicicletă, au intrat sâmbătă într-o mașină. Accidentul a avut loc în localitatea Corbeni, județul Argeș, iar doi dintre copii au fost duși la spital.

Potrivit ISU Argeș, pompierii de la Detașamentul Curtea de Argeș au fost solicitați să intervină sâmbătă la un accident rutier produs în comuna Corbeni.

La fața locului s-au deplasat un echipaj SMURD și un echipaj al SAJ.

Trei copii, cu vârste de aproximativ 12 ani, care se plimbau pe o bicicletă, au intrat într-o mașină.

Cei trei au fost monitorizați la fața locului, iar doi dintre ei au fost duși la spital.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: accident