x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Bărbat cu arsuri pe 50% din suprafața corpului, într-un incendiu din Sibiu

Bărbat cu arsuri pe 50% din suprafața corpului, într-un incendiu din Sibiu

de Redacția Jurnalul    |    28 Noi 2023   •   09:38
Bărbat cu arsuri pe 50% din suprafața corpului, într-un incendiu din Sibiu

Un bărbat de 47 de ani a suferit arsuri pe 50% din suprafața corpului, în urma unui incendiu izbucnit marți dimineața în Sibiu.

Pompierii au intervenit marți dimineața pe strada Eroilor din municipiul Sibiu pentru localizarea și lichidarea unui incendiu. La fața locului au ajuns două autospeciale de stingere, o autoscară și un echipaj SMURD.

La sosirea pompierilor incendiul se manifesta generalizat la o anexă gospodărească.

Echipajul SMURD a acordat îngrijiri medicale unui bărbat de 47 de ani care a suferit arsuri pe aproximativ 50% din suprafața corpului. Bărbatul a fost transportat de urgență la UPU Sibiu.

Incendiul a fost lichidat, fără a se extinde la casă și la vecinătăți. În urma incendiului, anexa de aproximativ 80 mp și bunurile depozitate în interior au fost afectate în totalitate.

Incendiul a fost cauzat de efectul termic produs la coșul de fum amplasat sau izolat necorespunzător față de materialele combustibile, arată ISU Sibiu.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: incendiu sibiu