x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Artiştii şi animalele Circului Globus vor defila miercuri în zona Parcul Tineretului

Artiştii şi animalele Circului Globus vor defila miercuri în zona Parcul Tineretului

12 Oct 2015   •   19:13
Artiştii şi animalele Circului Globus vor defila miercuri în zona Parcul Tineretului
Sursa foto: Christian Silva/Intact Images

Artiştii Circului Globus vor defila alături de animalele circului, miercuri în Parcul Tineretului - intrarea Gheorghe Şincai - acolo unde va fi dat startul unei noi stagiuni a Circ & Variete Globus, informează un comunicat transmis luni AGERPRES.

Organizatorii anunţă că în zona Parcului Tineretului îşi vor face apariţia doi elefanţi imenşi. Îmbrăcaţi în haine de gală artiştii Circ & Variete Globus vor defila, în spaţiul din centrul Capitalei, alături de oaspeţi din străinătate însoţiţi de cele mai exotice patrupede: elefanţi, zebre, cai şi cei mai buni prieteni ai omului - căţeii.

Uriaşele pachiderme precum şi exoticele zebre vor putea fi admirate de toţi cei care se vor afla în zonă începând cu ora 15,00, timp în care vor putea fi făcute poze, precum şi filmuleţe. Apoi, de la ora 16,00, artiştii şi patrupedele de la Circ & Variete Globus Bucureşti vor da o mică reprezentaţie pentru toţi cei prezenţi în zonă.

Parada animalelor artiste va fi un preambul la ceea ce urmează să se petreacă în deschiderea stagiunii 2015- 2016 de la Circ Variete Globus Bucureşti, acolo unde "Arca lui Noe" - noul spectacol al toamnei - va fi prezentat începând de sâmbătă.

Din această toamnă, micii şi mai marii spectatori se pot întâlni cu artiştii Circului Globus de mai multe ori pe săptămână decât până acum căci din 30 octombrie au fost adăugate ore de spectacol suplimentare, potrivite pentru orice familie: vineri seara, de la ora 19,00, sâmbăta după-amiaza, de la ora 15,00 şi duminică dimineaţa de la ora 11,00 şi după-amiază, de la ora 15,00.

Preţurile pornesc de la 25 de lei şi se opresc la 60 de lei, în funcţie de locul ales în sală, iar biletele au fost deja puse în vânzare la casa de bilete a Circ & Variete Globus Bucureşti, deschisă de miercuri până duminică între orele 10,00 - 18,00. AGERPRES

×
Subiecte în articol: circul globus