x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Un bărbat care își amenința soția cu moartea a atacat polițiștii veniți în ajutor

Un bărbat care își amenința soția cu moartea a atacat polițiștii veniți în ajutor

de Redacția Jurnalul    |    16 Dec 2022   •   07:13
Un bărbat care își amenința soția cu moartea a atacat polițiștii veniți în ajutor
Sursa foto: Hepta

Un bărbat din Pitești, județul Argeș, a fost dus la Poliție și este cercetat penal pentru ultraj, după ce a agresat doi polițiști care au intervenit în ajutorul soției individului, care ceruse ajutor pentru că era amenințată cu moartea.

Polițiștii din cadrul Secției 2 Poliție Pitești au fost sesizați prin apel la 112 că într-un imobil din oraș o femeie este agresată de soțul său, în locuința comună.

Femeia a solicitat ajutor spunând că este amenințată cu moartea și agresorul are asupra sa un cuțit.

La fața locului au intervenit polițiștii de ordine publică din cadrul Secției, prima patrulă găsind ușa imobilului deschisă, iar din interior femeia în vârstă de 38 de ani, care solicita ajutorul.

Prima patrulă, formată din polițist și polițistă, a solicitat sprijinul și a pătruns în imobil. Aici, bărbatul nu s-a supus solicitărilor polițiștilor, care au încercat să îl imobilizeze. Mai mult, individul s-a opus și l-a lovit pe polițist.

În același timp, a sosit a doua patrulă, iar bărbatul a continuat să se opună, lovind și un polițist din a doua patrulă înainte de a fi imobilizat.

Agresorul a fost dus la sediul poliției, iar cercetările continuă, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ultraj.

Atât agresorul, cât și cei doi polițiști, au fost consultați de un echipaj medical.

 

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: ultraj atacat polițiști piteşti