x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Un bărbat în vârstă a ars de viu într-o casă din județul Galați

Un bărbat în vârstă a ars de viu într-o casă din județul Galați

de Redacția Jurnalul    |    09 Ian 2024   •   08:12
Un bărbat în vârstă a ars de viu într-o casă din județul Galați

Un bărbat în vârstă de 75 de ani a ars de viu într-o casă din județul Galați. Imobilul a luat foc, iar corpul carbonizat al victimei a fost descoperit de pompieri. Aceștia au stabilit că focul a fost provicat de jarul căzut dintr-o sobă.

Incendiul a avut loc în noaptea de luni spre marți în comuna Măstăcani. Pompierii care au ajuns la fața locului au descoperit că flăcările erau atât în interiorul casei, cât și pe acoperiș. În timpul misiunii, pompierii au descoperit cadavrul bărbatului.

„Concomitent cu acțiunile pentru localizarea și lichidarea incendiului s-a constituit o echipă de căutare-salvare pentru căutarea unei persoane despre care vecinii și apelanta la 112, spuneau că s-ar afla în locuință. Din păcate, în interiorul unei camere a fost găsit trupul carbonizat al unui bărbat de 75 de ani, declarat decedat de echipajul SAJ care tocmai predase un pacient pe aceeași stradă”, a transmis ISU Galați.

După stingerea incendiului, pompierii au stabilit cauza probabilă de producere a acestuia ca fiind jarul căzut din sistemul de încălzire.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: incendiu ars de viu